Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
lui. Curăţirea apoasă sau cu substanţe lichide reprezintă un risc real. Pe de o parte, pielea se umflă din cauza apei în mod diferit, datorită texturii mai bune sau mai slabe (aceasta depinzând de zona de provenienţă de pe corpul animalului - spate, abdomen etc.), ceea ce poate pricinui ondulaţii şi deformări definitive, irecuperabile. Pe de altă parte, pe suprafaţa pielii dezintegrate, cea mai mică cantitate de apă poate provoca gelatinizarea acesteia. Datorită acestor factori, trebuie să se aibă în vedere temperatura laboratorului şi condiţiile şi durata uscării.'’ Curăţirea apoasă este riscantă şi în cazul suprafeţelor erodate de aciditate sau de oxizi metalici (coroziunea cernelurilor), fiindcă absorbţia de apă a acestor suprafeţe este diferită de cea a pielii sănătoase. Fiindcă materialele de vopsit şi de scris se pot dizolva în soluţiile folosite, înainte de tratament trebuie făcute teste de solubilitate pentru fiecare caz. Soluţiile apoase sau solvenţii organici (emulsii organice, sau silicon) nu sunt recomandate pentru curăţirea pergamentului şi a pielii netăbăcite; eventual ele se pot folosi în cazul pergamentelor utilizate pentru legătură, dar folosirea lor trebuie să fie bine chibzuită. Nu se pot folosi emulsiile preparate dinainte, fără a li se cunoaşte componenţa chimică ci doar după examinarea componenţei şi testarea lor pe o suprafaţă de lucru.'4 Cel mai frecvent se foloseşte alcoolul etilic sau propilic, respectiv soluţia apoasă 60—70% al acestuia, prin tamponare, care elimină impurităţile polare. Folosirea alcoolului propilic este mai avantajos, datorită evaporării mai lente, nu usucă atât de mult pergamentul. Murdăria grasă se poate dizolva cu spuma substanţelor neionice, sau cu spuma unor săpunuri speciale, dar urmele acestora trebuie şterse de pe suprafaţă cu alcool. Acest tratament se poate aplica doar în cazul pergamentului neşlefuit şi al pielii, fiindcă de pe suprafaţa pergamentului şlefuit nu se pot înlătura urmele de săpun. Aceste substanţe, cum este aşa-numita fiere de bou,53 54 55 sunt folosite des pe copertele de cărţi şi se pot obţine rezultate vizibile. Şi în aceste cazuri trebuie să avem grijă să nu curăţăm obiectul în mod excesiv (foto 3). Nu se pot folosi înălbitori pe pergament, fiindcă aceştia nu pot fi eliminaţi de pe suport, astfel deteriorând şi mai mult materialul, prin oxidare. In cadrul programului amintit s-a experimentat pe porţiuni mici folosinţa înălbitorilor, dar de fiecare dată s-a observat degradarea pergamentului, rigidizarea şi fragilizarea acestuia.56 53 Vezi în acest volum Beöthyné Kozocsa et al 2013. 54 Mai demult s-a folosit pentru curăţirea pergamentelor emulsie cu silicon, produs de Institutul de Cercetare a Pielii şi încălţămintei, care s-a dovedit a fi foarte bazică. 55 Aşa numita soluţie de fiere de bou este compusă din sare, apă, pigmenţi, colesterină, acizi graşi, acizi de fiere, oxizi anorganici, sulfaţi, mucină, lecitină, glicogeni , porfiriné, carbamidă (uree). Http.//www.neogen. com/Acumedia/pdf/ProdInfo/7216_PI.pdf 56 Beöthyné Kozocsa 1992. p. 35. înlăturarea intervenţiilor anterioare şi a adezivilor învechiţi Deseori se întâmplă să ajungă în laborator obiecte restaurate anterior. In aceste cazuri, din tratament face parte şi îndepărtarea intervenţiilor neadecvate, inestetice şi a adezivilor deterioraţi, care îngreunează conservarea. Conform eticii restaurării, trebuie să chibzuim asupra necesităţii acestui lucru, cântărind valoarea istorică sau informativă a intervenţiei aplicate. Intervenţiile anterioare au fost făcute în general cu pergament sau hârtie. Adezivul acestora putea fi clei, gelatină, amidon, sau adezivi sintetici (acetat de polivinil, PVAc). O metodă bună este folosirea pastei de metilceiuloză, care are destulă umiditate pentru a înmuia adezivii pe bază de colagen, direct pe marginea intervenţiei, pentru ca aceasta să poată fi îndepărtată mecanic. O metodă mai blândă este tratarea cu vapori de apă a materialului, cu ajutorul unei membrane permeabile. In ambele cazuri trebuie luat în calcul faptul că umezirea este locală, ceea ce poate provoca tensiuni între părţile umede şi cele uscate ale materialului. Dezlipirea adezivilor PVAc se poate face cu alcool etilic sau acetonă, pe cale mecanică, dar procesul este mai lent şi necesită o umidificare mai accentuată a pielii. Intr-o perioadă, documentele din pergament au fost întărite pe verso cu sită subţire din mătase sau sintetică, prin lipire la marginile documentului cu PVAc. înlăturarea acestuia se face după metoda explicată mai sus.57 în cazul pergamentului slăbit, atacat de mucegai sau de coroziunea cernelii, riscul de degradare severă fiind mare, trebuie să ne gândim bine dacă aplicăm sau nu această metodă, dacă îndepărtăm sau nu corecţia anterioară (foto 4). în anii 1960-70 a fost des folosită o hârtie specială numită hârtie de condensator, pentru intervenţiile asupra pergamentului scris sau hârtiei. Această hârtie foarte subţire cu fibre fin măcinate, s-a îngălbenit în cursul timpului, a devenit acidă şi trebuie îndepărtată de pe suprafaţă. Modul de înmuiere a adezivului depinde de natura acestuia. Fiind un material scump, dar rezistent în timp, foile de pergament deja scrise s-au refolosit pentru legătura cărţilor. Aceste fragmente de documente scrise sunt adevărate izvoare istorice de nepreţuit pentru muzeologi şi istorici şi deseori este cerută desfacerea acestora din legăturile cărţilor (foto 5—6). însă totdeauna trebuie bine gândită separarea lor, fiindcă dezintegrăm obiectul, documentarea ştiinţifică în aceste cazuri fiind obligatorie. Desfacerea şi desprinderea fragmentelor din legături se face în felul mai sus amintit, dar apoi ele trebuie întărite, potrivite, lipite între ele. Neutralizarea, stabilizarea chimică în materialul colagenului, datorită anumitor influenţe externe, poate să apară alterarea oxidativă sau hidrolize 57 Beöthyné Kozocsa 1995. 197
