Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
tarea substanţei adezive este încă foarte uşoară. Aceasta este urmărită de „faza lipicioasă”, când consistenţa şi culoarea adezivului se schimbă brusc. Substanţa adezivă pe bază de gumă-datorită rupturii lanţurilor polimerilor compuşi din unităţi periodice-ajunge într-o stare cu efect uleios, lipicios. Unele componente ale adezivului pătrund între fibrele hârtiei, modificându-o în transparent. în această etapă pot să rămână resturi de adeziv pe suprafaţă care se îndepărtează greu. în lipsa îndepărtării acestor resturi de adezivi, aceştia pot să pătrundă profund în hârtie, şi prin mai multe foi, lăsând pete uleioase, galbene. Cu această intervenţie tintele de pix şi cernelurile de tipar pot reacţiona sensibil faţă de adeziv şi pot să migreze. Adezivul, în timp ce înmoaie hârtia, se oxidează în continuare şi îşi pierde treptat puterea de lipire. Suportul adezivului se desprinde, iar adezivul prin procesul de reticulare devine dur, fragil şi se decolorează extrem. în această „etapă finală” posibilitatea îndepărtării adezivului, respectiv a petelor cauzate devin problematice. în cazul benzilor adezive noi, de tip acrilic, îmbătrânirea se face diferit. Acestea nu arată decolorări vizibile. Substanţa adezivă nu pătrunde între fibrele hârtiei, adică pătrunde doar într-o măsură în care structura hârtiei îi permite acest lucru. Cauza acestui fenomen constituie faptul că, în acest caz, adezivul este un polimer omogen, reticulat pe suprafaţă. Substanţa adezivă în acest caz nu poate fi dizolvată cu solvent, doar umflată, iar îndepărtarea ei poate fi efectuată mecanic. îndepărtarea substanţelor adezive poate fi făcută prin două metode fundamentale. Una este tratarea mecanică cu bisturiu, spatulă, fier de călcat, gumă de şters crepe, iar cealalta înseamnă o intervenţie cu solvent. Curăţarea cu solvent poate fi efectuată pe trei căi, toate cele trei pot să fie periculoase pentru obiectul tratat, de aceea aceste metode trebuie să fie profund studiate. Una este tratarea locală, când pe pată se aşează hârtie absorbantă cu solvent, respectiv hârtie absorbantă uscată, iar apoi se acoperă cu folie de polietilén şi se închide etanş. Prin aceasta solventul trebuie să ajungă în pată, să-o înmoaie şi treptat să-o dizolve. Dezavantajul metodei este că pot să apară pete şi că obiectul trebuie să fie verificat des, datorită faptului că nu se vede ce se întâmplă pe ambele părţi. în plus, aceasta nu pare o metodă adecvată pentru suprafeţe mari. O variantă constituie metoda prin care aşezăm hârtie absorbantă cu solvent în fundul unei sticle cu gât îngust. în continuare întoarcem sticla cu gâtul spre jos şi o aşezăm pe un strat de poliester neţesut pus pe pată. Vaporii de solvent reacţionează, umflă şi în acest caz adezivul. Avantajul acestei metode constă în faptul că nu există contact direct între hârtia absorbantă tratată cu solvent şi obiectul, iar verificarea este mai simplă şi mai rapidă. Dezavantajul constă în caracterul încet al metodei, cum şi în faptul că adezivul umflat se îndepărtează mecanic, care poate să determine degradări ai suprafeţei. Acestei categorii aparţine şi curăţirea mecanică prin tamponare cu vată imersată în From Paper. The American Institute for Conservation. The Book and Paper Group Annual, Volume 2, 1983. solvent. Aceasta prezintă dezavantajul că prin curăţire mecanică suprafaţa hârtiei poate deveni scămoşită, neuniformă. Prin curăţirea locală putem produce pete pe hârtie, o putem deforma fizic. însă există avantajul că o putem efectua şi verifica cu microscop. A doua metodă este umidificarea cu solvent din îndepărtare, care este varianta dezvoltată celei anterioare. Aici în loc de hârtie absorbantă se folosesc membrană Gore-tex semipermeabilă. Materialul este aplicat cu partea de membrană spre suprafaţa respectivă, sau spre întregul obiect, între ele se aşează un materal auxiliar de poliester neţesut. Pe membrană se pune hârtie absorbantă umezită cu solvent, apoi se acoperă etanş cu folie de polietilén. Vaporii de solvent umflă adezivul prin intermediul membranei. Dezavantajul este că această metodă are o parcurgere lentă şi puţin verificabilă. Avantajul ei constă în faptul că suprafeţe mai mari pot fi tratate astfel. O altă variantă este aplicarea compresei de solvent, când solventul pătrunde încet în material printr-un gel. Ca gel poate fi luat metilceluloză, dar şi gelul de cetil-hidroxietilceluloză Polysurf 67 CS, un material recent apărut în practica de restaurare, care în literatura de specialitate apare ca un material foarte eficient pentru acest scop. A trea metodă constă în imersarea în solvent. Cheia aplicării metodei constă în alegerea solventului potrivit, care nu determină nicio degradare ireversibilă în obiect, dar în acelaşi timp îndepărtează total adezivul. Avantajul şi dezavantajul în acelaşi timp este că se parcurge rapid, este greu de controlat şi tratează concomitent tot materialul. Imersarea repetată, respectiv schimbarea solventului favorizează îndepărtarea substanţei adezive. Conform faptului că tratează întreaga suprafaţă, materialul hârtiei reacţionează fizic la fel peste tot, în aşa fel uşurând munca mai târzie. Dezavantajul ei este că poate însemna pericol pentru întregul obiect imersat, în cazul în care tratamentul nu este pregătit şi aplicat cu precauţie. Poate să decoloreze întreaga suprafaţă a hârtiei şi poate să-i modifice în totalitate caracteristicile fizice (de ex.: să-o facă fragil), iar în cazul în care nu putem folosi mai multe băi de solvent, substanţa dizolvată poate să rămână pe suprafaţa hârtiei, încă un dezavantaj prezintă necesitatea mare de solvent şi efectul dăunător asupra sănătăţii. O soluţie alternativă constituie tratamentul cu solvent pe masă absorbantă. Această metodă poate oferi ca solventul să treacă prin obiect, dar să fie cât mai puţin timp în hârtie. Pe de altă parte, direcţia extinderii solventului în hârtie poate fi controlată, în aşa fel împiedicând pătarea nedorită a părţii din faţă. Pe lângă aceasta, mişcarea obiectului în stare umedă poate fi evitată şi pare că obiectul este mai uşor de tratat dinspre partea din faţă. Dezavantajul este că nu are toată lumea în posesie o astfel de masă absorbantă. Solventul Precondiţia fundamentală a tuturor intervenţiilor cu solvent este găsirea solventului potrivit. Pentru aceasta am aplicat sistemul lui Teas. Dizolvarea trebuie să conste în 173
