Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 10. (Székelyudvarhely, 2010)
B. Perjés Judit - Domokos Levente - Puskás Katalin: Tíz nap a "Nagy-Küküllő felső folyása mentén" avagy hazi és vendég restaurátorok a székelykeresztúri Molnár István Múzeum születő állandó kiállításán
Studii de restaurare textile Enikő Sipos Descompunerea textilelor arheologice este un proces deosebit de complex, care, în afara uzurii, rupturii şi deformării obişnuite, este determinat de interacţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici ai mediului cu obiectul. Procesele amintite sunt de multe ori contradictorii şi extrem de complexe. Frigul umed siberian sau căldura uscată egipteană constituie cele două poluri extreme ale diferitelor varietăţi ambientale, care pot prezenta numeroase variaţii şi care uneori stopează, alteori favorizează degradarea şi descompunerea obiectelor. Din această cauză, adesea nu putem explica de ce în anumite condiţii obiectul se păstrează într-o stare foarte bună, iar alteori se degradează complet.1 în procesele de descompunere un rol semnificativ îl au materialele organice, sărurile, gazele şi apa subterană aflate în sol în cantităţi diferite, precum şi pH-ul solului. Obiceiurile funerare, condiţiile în care se efectuează săpăturile şi oscilaţiile ambientale continue sunt factorii care determină starea textilelor arheologice. S-a demonstrat în nenumărate rânduri că, între obiectele îngropate în pământ şi ambientul lor, odată cu trecerea timpului, se formează o stare de echilibru, stare ce cu ocazia săpăturilor arheologice, prin dezvelire, se perturbă. Astfel, obiectele excavate dintr-un mormânt, aflate într-o stare bună, se decolorează ori se transformă în praf datorită contactului direct cu aerul ambiental şi a schimbărilor bruşte de temperatură. Acest proces, în principiu, nu poate fi stopat, poate fi doar încetinit prin asigurarea unui microclimat corespunzător. Adeseori s-a dovedit că, condiţiile climatice stabile sunt mai avantajoase, decât oscilaţiile frecvente ale ambientului. Din această cauză este importantă menţinerea textilelor arheologice, până la începutul restaurării, în condiţii climatice şi de umiditate identice cu cele de la locul săpăturii. în cazul în care ţesătura umedă devine uscată, se deshidratează îşi pierde iremediabil flexibilitatea şi de asemenea, sărurile cristalizate de pe suprafaţa ei nu mai pot fi eliminate/ Textilele istorice şi arheologice sunt bunurile culturale cele mai sensibile şi cu cea mai scurtă durată de viaţă. Metodele de tratare şi restaurare nu pot fi generalizate, 1 Brothwell, D. R.: The bog man and the archaeology of people. British Museum Publications Ltd, 1988. p. 97. 2 Cronyn, J. M.: The elements of archaeological conservation. London. 1992. pp. 284-292. neexistând două obiecte identice, fiecare dintre acestea trebuind să fie abordate individual. în cursul restaurării un prim pas trebuie să fie conservarea, păstrarea informaţiilor istorice şi eliminarea tuturor depunerilor, care ar accelera îmbătrânirea obiectului, iar intervenţiile trebuie să fie cât mai limitate. De aceea alegerea tratamentului necesită multă precauţie. Trebuie să se cunoască istoria obiectului, modul de confecţionare, materialele din care se compune, structura, starea de conservare, intervenţiile anterioare existente şi rezultatele analizelor efectuate pe probele din material. Aceste informaţii sunt necesare, pentru că numai cu ajutorul lor se poate alege modalitatea cea mai sigură de curăţire şi de restaurare/ Deoarece fiecare obiect este unic, iar metodele de restaurare nu sunt general valabile, vom prezenta cu ajutorul studiilor de caz diferite moduri de tratare a diferitelor tipuri de obiecte.3 4 Vom studia două haine de fetiţe din secolul al 16-lea, o scufie din aceeaşi perioadă, ne vom referi la fragmentele hainei funerare a prinţului stirian Ernst der Eiserne şi, de asemenea, la un posibil mod de fabricare al mantiei de încoronare maghiare. Textilele amintite au fost alese datorită faptului că modul de tratare al materialelor descoperite în săpătură diferă foarte mult de abordarea celorlaltor materiale, care nu sunt excavate. Mantia de încoronare a fost aleasă pentru că reprezintă un caz specific. Aparţinând tezaurului naţional reparaţiile, reconstituirile, completările anterioare devin şi ele elemente valoroase din punct de vedere istoric, elemente ce trebuie păstrate. în acest caz paşii urmaţi au fost: identificarea materialelor componente, descrierea diferitelor tehnici de confecţionare, măsurarea părţilor lipsă şi stabilirea stării obiectului. Restaurarea şi conservarea obiectelor amintite a fost realizată de către autor şi de către Fikó Katalin, restaurator textile. Haină de fetiţă din secolul al 16-lea Haina de fetiţă din secolul al 16-lea a fost găsită odată cu renovarea bisericii reformate din Szikszó, în 1996 3 Janaway, R.: The conservation and analysis of textiles from Christ Church, Spitelfields, London, Archaeological textiles, Occasional Papers Number 10. the United Kingdom Institute for Conservation, 1990. pp. 36-40. 4 Sipos E: Bazele conservării textilelor arheologice. Manuscris 143
