Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 6. (Székelyudvarhely, 2007)
Kiss Hédy: A Székely Nemzeti Múzeumban őrzött zászlók állapotfelmérése
ambele laturi de motive decorative în formă de frunze şi liane, cu lalele la vârf. Data confecţionării — 1816 - este marcată în partea inferioară a oglinzii. Un cap al vulturului bicefal a fost ulterior distrus (retezat) în mod voit. în a doua parte a secolului 20 autorităţile au obligat adesea pe proprietari să distrugă elementele decorative ale porţilor, ori să le acopere cu scânduri, sau să îndepărteze întregul element de poartă. în acest caz însă, se pare, avem de-a face cu un gest de protest împotriva absolutismului imperial de după 1848, ori cu unul comis în ambianţa din prejma actului dualist din 1867. Partea săpată în pământ a stâlpilor de poartă de obicei putrezeşte în decursul a cincizeci de ani, drept care acestea sunt fixate în socluri (aşa-numitele „picioare de rac” = „ráklábak”), care pot fi înlocuite la nevoie. Perforările multiple de pe stâlpi ne indică înlocuirea repetată a uşilor de poartă, care în momentul achiziţionării nici nu existau. Datorită înlocuirii repetate a soclurilor, cele trei părţi ale stâlpilor ciopliţi (bază-corp-capitel) s-au păstrat integral doar la stâlpul marginal al „porţii mari”. Deteriorările cele mai grave au intervenit după pierderea funcţionalităţii porţii, după ce nu s-a mai recurs la reparaţiile necesare din timp în timp, astfel factorii fizici şi biologici şi-au făcut efectul. Şurubii de fixare ai „picioarelor de rac” erau acoperiţi de rugină. Legătura („umeraşul”) de fixare din partea dreaptă a porţii „pedestre” lipsea complet, triunghiurile din componenţa legăturilor „porţii mari” lipseau şi ele. „Umeraşii” erau deterioraţi şi slăbiţi în general, cuiele de lemn putrezite. Hulubăria, confecţionată din lemn de brad, a putrezit în stare imposibilă de remediat. Stâlpii fixaţi în „picioarele de rac” erau slăbiţi în strucura lor, chiar intraţi pe-alocuri în putrefacţie, pe grinda transversală s-a găsit cuib de păsări, muşuroi de furnici, urme de ciuperci şi de insecte distrugătoare. Elementele demontate ale porţii au fost dezinfectate timp de 72 de ore cu Phostoxin, apoi, după aerisirea prealabilă, a urmat operaţiunea de curăţire mecanică. îndepărtarea depunerilor de impurităţi de pe suprafeţele de lemn s-a efectuat cu perii şi cu aspirator. Apoi a urmat întărirea structurii cu Araldit BY 158, Harte HY 2996, + toluol. Măsurătorile ulterioare arată că această operaţiune a fost eficientă până la adâncimea de 8 cm, exceptând partea superioară a grinzii transversale, care - din cauza putrefacţiei avansate - a trebuit completată în toată lungimea ei. Poarta reprezintă o valoare muzeală considerabilă chiar fără completări detailate, drept care am suplinit doar elementele mai mari, în cazul ornamentaţiei crăpate şi şterse am efectuat numai conservarea părţilor în cauză. Legătura laturii drepte a portiţei a fost suplinită după modelul elementului de pe partea opusă. Triunghiurile din componenţa legăturilor „porţii mari” au fost completate şi ele. Pe elementele noi astfel incluse nu am efectuat cioplituri, deorece părţile lipsă ale legăturilor nu s-au aflat de pe aceaşi parte. Materialul părţilor completate provine din grinzile unui pod acoperit din 1830, construit din lemn de stejar şi demontat anterior. Astfel nu a fost necesară băiţuirea şi retuşarea elementelor adăugate. Elementele de fier au fost tratate cu soluţie solventă şi pasivizantă RO 55, precum şi cu unsoare pentru armament. Nu am efectuat reconstrucţia hulubăriei, deoarece împreună cu aceasta poarta nu ar fi încăput în sala de expoziţie, drept care cele două rânduri de şindrile de brad, confecţionate la Vărşag, au fost fixate direct pe grinda transversală. Nu am restaurat nici ornamentele pictate cu vopsea roşie, ce au împodobit grinda transversală, deaorece acestea s-au păstrat doar în mostre fragmentate, dar nici starea actuală a suprafeţei transversalei nu ar fi permis această operaţiune. La montare s-au folosit pe cât posibil cuiele şi şuruburile originale, care, în caz de lipsă, au fost suplinite. Prin restaurarea acestei porţi, am reuşit să adăugăm la colecţia celor 14 porţi expuse în aer liber la Băile Szejke, a treia poartă ca vechime din întreaga zonă, expusă în condiţii de muzeu. Fostul proprietar, în conformitate cu înţelegerea prealabilă, în schimbul acestei porţi a primit o poartă nouă, confecţionată după preferinţele sale, de către un specialist-restaurator. Aceasta însă nu a fost pusă în funcţiune nici până în prezent, este păstrată în şura gospodăriei. în această operaţiune de reconstrucţie şi conservare am beneficiat de sprijinul muzeografului-etnograf Emil Râduly, precum şi al restauratorilor Petronella Kovács şi András Morgós. István Demeter Restaurator Muzeul Haáz Rezső Odorheiu Secuiesc Zoltán Miklós Muzeograf-etnograf Muzeul Haáz Rezső Odorheiu Secuiesc András EMŐDI Activităţi de reabilitare a cărţilor şi bibliotecilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Oradea La Oradea biserica romano-catolică dispunea de biblioteci importante atât din punctul de vedere al cantităţii de carte depozitată, cât şi în privinţa calităţii. începând din evul mediu, în proprietatea unor ordine călugăreşti, dar şi a preoţilor laici, s-a acumulat un fond de carte de dimensiuni considerabile. în vremea ocupaţiei otomane şi a reformei religioase, timp de un secol şi jumătate, până la repunerea în drepturi a catolicismului, episcopia şi capitlul au funcţionat doar nominal. Principii protestanţi au transferat o parte a fondului de carte la reşedinţa lor, alte cărţi au ajuns la mănăstirile iezuite ce au continuat să funcţioneze la Cluj şi la Alba Iulia. Bună parte din fond s-a împrăştiat şi s-a pierdut. După ce, la turnura secolelor 17-18, episcopia şi capitlul, mănăstirea iezuiţilor şi seminarul teologic se vor reinstala, acestea vor deveni din nou locuri de colecţionare a cărţilor. Episcopul Imre Csâky şi cei ce i-au urmat în funcţie au aşezat bazele unei biblio75
