Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 5. (Székelyudvarhely, 2006)
Mester Éva: Geometrikus alosztás, felfokozott optikai hatások, visszafogott színezés. Az art deco üvegablakainak általános restaurálási problémái. A Liszt Ferenc Zeneakadémia üvegablakainak restaurálása
spaţiile de depozitare. Aceste anchete au confirmat starea necorespunzătoare a depozitelor, din punctul de vedere al condiţiilor climatice, tehnice şi igienice. Au ieşit la iveală probleme şi în privinţa regulilor de utilizare a documentelor, a cercetării acestora, precum şi faptul că cunoştinţele lucrătorilor din instituţie, privind problemele de protecţie a fondului nu sunt îndestulătoare. Ancheta nu a vizat starea documentelor, doar condiţiile de păstrare, dar utilitatea ei este şi aşa incontestabilă. In urma ei s-a trecut la împachetarea documentelor - păstrate pînă atunci legate în fascicule - în cutii de carton confecţionate din hârtie neacidă. A fost modificat şi regulamentul de împrumut, s-a sistat transportul prin poştă al documentelor. In 1999 a fost procurat de la Arhivele Naţionale ale Olandei documentul Universal Procedure for Archive Assesment UPAA, care a generat o adevărată cotitură în activitatea de conservare din cadrul Arhivelor Naţionale ale Ungariei. între 2000 şi 2003 ancheta de rigoare a fost efectuată în toate cele trei clădiri şi rezultatele au fost sintetizate. Aceasta a constat în examinarea şi înregistrarea pe fişe a stării a cca. 300 de mostre reprezentative de documente, selectate prin metoda statistică. Concluziile privind starea colecţiei şi tipurile de degradare specifice au fost formulate după analiza rezultatelor pe calculator. Procedeul culegerii de mostre a constat în caracterizarea colecţiei în cauză, măsurarea ei în metri liniari, determinarea numărului de mostre şi a itinerarului culegerii acestora şi, în sfârşit, desemnarea mostrelor şi însemnarea cotelor acestora. Pentru examinarea stării mostrelor au fost folosite două tipuri de fişe. Pe una este consemnată starea generală a documentului, pe cealalaltă datele referitoare la aciditatea acestuia. Pe antet au fost consemnate informaţiile generale, apoi răsfoinduse dosarul sau volumul în cauză, s-au consemnat tipurile de leziuni (mecanice, chimice, biologice, etc.) şi măsura acestora (medii, puternice). Gradul de aciditate şi pH-ul hârtiei s-a cotrolat cu stilou de ligin. La stabilirea gradului de vătămare trebuie consemnat şi efectul acesteia asupra utilizării în viitor al documentului în munca de cercetare: anume dacă nu se vor pierde informaţii în urma utilizării. Softul folosit clasifica documentele în patru categorii: 0 — De stare foarte bună, cercetabil. 1 - Uşor degradat, dar cercetabil, cercetarea însă îi poate afecta starea. 2 — Degradat, cercetarea îi poate leza existenţa. 3 - Stare de degradare avansată, cercetarea va cauza în mod sigur pierderea unor informaţii. Metoda este adecvată numai pentru culegerea de informaţii referitoare la izvoare arhivistice. Ancheta a adus rezultate surprinzătoare şi pentru conducerea instituţiei. 39% din materialul examinat a fost plasat în categoria a 3-a de degradare. Lăsând la o parte materialul premergător secolului al 19-lea, cu un grad scăzut de aciditate, 65% din mostre s-au dovedit a fi acide. Un grad sporit de aciditate s-a constatat la 6% din materialul examinat, aceste documente, din cauza fragilităţii lor, nu se pot expune procesului de cercetare, trebuiesc copiate urgent. în urma anchetei a demarat examinarea stării tehnice a depozitelor şi monitorizarea permanentă a condiţiilor climatice. în unele depozite au fost îmbunătăţite condiţiile climatice, au fost montate instalaţii protectoare împotriva efectelor termice şi a luminii. S-a început curăţirea şi menajarea materialului documentar, a pereţilor, a rafturilor de praf, spălarea şi dezinfectarea rafturilor. în 2004 a fost definitivat programul de protecţie şi conservare. Material original se împrumută doar pentru expoziţii. A fost demarat programul de digitalizare, care va permite retragerea documentelor originale din munca de cercetare. A fost regularizat programul de încălzire, şi controlul climei se face în mai multe depozite cu datalogere. în depozitele unde se păstrează material fotografic şi documente de aciditate sporită, au fost instalate filtre de aer chimice. Pe site-ul instituţiei a apărut şi activitatea de protecţie şi conservare, s-a început instruirea, pregătirea angajaţilor în acest domeniu. Pentru monitorizarea corespunzătoare a stării materialuilui documentar ancheta UPAA trebuie repetată după 5-8 ani. Katalin Orosz Restaurator Archiva Naţională a Ungariei 1014 Budapest, Bécsi kapu tér 4. Judit B. PERJÉS Obiecte de cojocărie populară în colecţiile muzeelor din Secuime Meşteşugul cojocăriei poate fi definit ca meşteşug integral, deoarece toate fazele de lucru, de la prepararea materiei prime şi până la produsul finit, pot fi efectuate de un singur meşteşugar. Cojocarii au început să înfiinţeze breslele lor încă din secolul al 14-lea. Ei lucrau deopotrivă pentru orăşeni şi ţărani, pentru săraci şi înstăriţi. în deceniul al patrulea al secolului 19 în Transilvania lucrau încă 1850 de cojocari, însă numărul lor a scăzut drastic până la sfârşitul secolului, iar la începutul veacului următor abia mai găsim cojocari în Ardeal. într-o formă primitivă oierii şi oamenii satelor au încercat din timpuri străvechi să meşteşugească pentru uz propriu haine din blană de oaie. Priceperea lor în acest domeniu diferea de la caz la caz, dar materialele auxiliare folosite erau în linii mari aceleaşi. Blana oii era jupuită după tăiere, dată cu sare sau cu amestec de sare şi mălai. Se lăsa astfel timp de o zi, după care pieile erau puse la uscare, într-un loc aerisit. Urmează argăseala, când pieile se aşezau timp de cinci-şase zile în butoaie de lemn, într-un lichid numit argăseală. Acesta se compune din sare de bucătărie, piatră acră, tărâţe, faină de orz- sau mălai, fiertură de şrot, lapte acru şi lactoser, care să ajute la plămădit. Argăseala zeroasă este considerată mai veche, şrotul e folosit mai de curând. Piatră acră foloseau doar cojocarii profesionişti. Pielea argăsită în lichid zeros nu se spală, cea tratată cu tărâţe ori mălai trebuie spălată, până se curăţă. Uscarea se făcea la umbră, după care pieile erau întinse. La albire pielea e întinsă pe lemn, se lucrează cu un cuţit special, în timp ce se presare pe suprafaţa pielii, pentru degresare, praf de var. Cu această 135
