Ciubotă, Viorel: Vicariatul Naţional Roman din Carei (Satu Mare, 1997)
Cap. I Crearea Vicariatului Naţional Român Carei. Premise istorice
hotărând “cu cea mai mare însufleţire, că toate comunele eclesiastice, care au fost smulse din diecesa Orăzii şi Gherlei contra voinţelor credincioşilor în mod ilegal şi brusc, să fie reîncorporate iar la diecezele din trecut, opreşte preoţilor orice contact cu episcopul de la Hajdúdorog, cere respective declară de nevalabil denumirea preoţilor Paul Gönczy din Sătmar; Béla Alicsăk din Curtuiuş şi loan Kozma din Petea în parohii româneşti®®, fiindcă respectivii preoţi nu sunt de origine română şi îl încredinţează pe arhidiaconul Romul Marchiş din Cărei să aducă toate acestea la cunoştinţa episcopului de Hajdúdorog şi Nunciaturei din Viena şi Episcopului din Oradea Mare şi Gherla şi <îl> concrede până la reîncorporare cu administrarea parohiilor rupte chiar cu jurisdicţiune67. Asistăm aici la luarea unor hotărâri de o importanţă deosebită pentru destinele populaţiei româneşti sătmărene, hotărâri bazate pe dreptul la autodeterminare, după cum bine remarca Romul Buzilă parohul-protopop din Mădâras: “La noi cu revoluţia arde deodată şi vântul autodeterminaţiunei popoarelor... noi români încă vrem să dispunem de soarta noastră conform punctelor lui Wilson şi a vremurilor schimbate68. în primul rând hotărârea de a rupe cu Hajdúdorogul şi de reîntoarcere la diecezele române de Oradea şi Gherla Opreşte orice contact al preoţilor cu episcopia de Hajdúdorog şi nu în ultimul rând faptul de a-i încredinţa arhidiaconului Marchiş din Cărei conducerea acestor parohii cu drepturi de înlocuitor de episcop. Este sigur că această procedură este nemaiîntâlnită în istoria bisericii greco-catolice româneşti ca o adunare populară să discute şi să anuleze o hotărâre a Papei. Este într-adevăr un fapt revoluţionar! Din această cauză vom asista în continuare la încercările lui Marchiş de a da acţiunilor sale un caracter cât mai legal. în acest context plasăm şi memoriul nr. 545-1918 din 16 noiembrie pe care îl trimite episcopului de Hajdúdorog şi în care îl informează despre hotărârile adunării din 13 noiembrie de la Satu Mare. îl sfătuieşte pe episcop “ca fidel consilier al domniei tale” să binevoiască “în aceste vremuri deosebit de grele, să cedeze în faţa voinţei poporului şi să declare că nu doreşte să-şi exercite autoritatea asupra parohiilor româneşti anexate eparhiei de Hajdúdorog”. De asemenea să-l numească comisar episcopal şi vicar (subl. n.) însărcinat “cu cârmuirea tuturor acelor parohii româneşti deslipite din eparhiile de Oradea Mare şi Gherla”. în aceste condiţii Marchiş promitea că ar putea împiedica “orice tendinţă de destrămare şi desfiinţarea eparhiei de Hajdúdorog”®^ El solicita răspunsul pe cale telegrafică până în data 18
