Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)
Capitolul IV
...ü confesiuni nu au uzat de recurs, doar şi-au exprimat cerinţele în faţa noii situaţii.” Procesul verbal al şedinţei reprezentanţilor, ţinută la comunitatea evreiască în 21 mai 1899, aminteşte despre cedarea şcolii astfel: „79. în problema naţionalizării şcolilor noastre elementare, conform hotărârii administrative 88/890 precum şi a adresei comunicată cu nr. 14, s-a hotărât să nu se pună piedici de către confesiune în faţa naţionalizării, lucru despre care consiliul oraşului a fost înştiinţat de conducerea şcolilor printr-o adresă care consemna şi exprimarea dorinţelor lor.” Comunitatea a putut înainta doar două cereri în legătură cu actul de naţionalizare, şi anume ca statul să preia învăţătorii în propriul serviciu, odată pentru degrevarea comunităţii, pe de altă parte în interesul învăţătorilor, şi ca şi în viitor să-i numească pe învăţători proporţional cu religiile locuitorilor. Date exacte despre punerea în practică a cerinţelor precizate din toate punctele de vedere nu sunt, dar că evenimentele nu s-au desfăşurat fără probleme se poate deduce din faptul că în procesul verbal din 22 iunie 1902 comunitatea a mulţumit lui dr. Tanódy Márton, medic, care din însărcinarea comunităţii a intervenit la Ministerul Cultelor şi a mijlocit rezolvări favorabile privitoare la comunitate. 69 • •
