Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)

Capitolul I

repede consumabile, a târguit seu prin comisarul măcelarilor şi l-a însărcinat pe domnul Csausz, care a fost pe deasupra şi senator, să fabrice lumânări pentru populaţia oraşului cu ajutorul femeilor bătrâne potrivite.“ Cu toate acestea, lumânările au fost scumpe: pentru că, pe când preţul cărnii l-au stabilit destul de scump la 14 crăiţari, pentru un font de lumânări a trebuit să se plătească 56 de crăiţari.

A fost o mare invidie şi faţă de oraşul Viena când s-a aflat dintr-o scrisoare a Consiliului Locumtenential că străzile Vienei sunt luminate cu ulei. Drept care, oficialităţile au îndemnat şi oraşul Satu Mare să facă concurenţă la transportul uleiului.“

în anul 1815 oficialităţile au cerut oraşului recruţi evrei, lucru ce putea fi refuzat cu uşurinţă, deoarece oraşul nu dispunea de locuitori evrei.

Doar din anul 1818 a început şi oraşul Satu Mare să cedeze din vechile rigidităţi. în acest an, consiliul i-a dat deja unui evreu autorizaţie temporară de locuire în oraş. Renumitul evreu avea numele Jakab Salamon, ocupaţia acestuia fiind de giuvaergiu. Lui Jakab Salamon i s-a permis să poată locui o jumătate de an în oraş.

Până aici ţin consemnările fostului prim-jude Jenei György.

Astfel, cu această practică excepţională, şi cu favorurile ce expirau repede, s-au scurs mulţi ani, până când se poate vorbi despre o efectivă aşezare a evreilor în oraş. Şi peste ani se poate vorbi despre o victorie în excluderea spiritului

20