Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)

Capitolul VII

4ck Comunitatea ortodoxă în vremea celor doi rabini Grünwald Şef-rabinul Grünwald Juda, care la începutul anului 1898, a fost înlesnit să ajungă la conducerea comunităţii, adus în scaunul rabinic de adepţii lui din comunitatea sătmăreană, chiar şi cu preţul pericolului ieşirii opoziţiei, a păşit pe tărâmul activităţii de conducere cu un program de aprofundare a vieţii religioase şi a reuşit în cea mai mare măsură să şi-l pună în aplicare în cei 24 de ani de activitate, însă, în ultima perioadă datorită faptului că boala lui s-a agravat din ce în ce mai mult, a fost împiedicat în îndeplinirea funcţiilor anterioare. Evreimea religioasă a văzut în Grünwald Juda şef-rabinul ortodox ideal şi modelul bărbatului evreu religios. De aici stima admirativă cu care Grünwald Juda a fost înconjurat în timpul vieţii, păstrată de foştii credincioşi în faţa rămăşiţelor pământeşti a şef-rabinului decedat, mărturie fiind mulţimile de admiratori de la mormântul 5 său, la comemorarea aniversărilor de deces. De numele lui Grünwald Juda se leagă dezvoltarea băii rituale, a cărei reconstrucţie a sprijinit-o personal. Cheltuiala din anul 1902 s-a ridicat la 128.407 coroane. Această construcţie de mari proporţii s-a 99

Next

/
Thumbnails
Contents