Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ottmár Traşcă: 15 octombrie 1944 - eşecul încercării Ungariei de a încheia armistiţiul

eşecul survenise chiar în ziua de 15 octombrie în momentul preluării controlului asupra armatei de către “Crucile cu Săgeţi”. în memoriile sale, referindu-se la acest episod, Horthy relatează următoarele: “Am declarat că nu abdic şi nu-l numesc pe Szălasi preşedintele Consiliului de Miniştri, ci prin semnătura mea doresc să salvez viaţa fiului meu. Semnătura smulsă sub

ameninţarea armelor nu poate fi şi nici nu este valabilă din punct de vedere constituţional”88

A doua zi Horthy, împreună cu familia şi câteva persoane din anturaj părăseau Ungaria cu destinaţia castelul Hirschberg, situat în Bavaria, unde avea să rămână sub paza severă a SS-ului până la sfârşitul ostilităţilor. în pofida promisiunilor lui Veesenmayer, fiul regentului nu a fost eliberat, fiind reţinut în lagărul de concentrare de la Mauthausen, până la eliberarea acestuia de anglo-americani. Plecarea lui Horthy în exilul din Germania a coincis cu dispariţia sa din scena istoriei Ungariei şi a însemnat sfârşitul unui regim care purtase amprenta personalităţii sale.

Dacă am urmărit derularea evenimentelor în capitală, în continuare vom prezenta ceea ce s-a întâmplat pe fronturile de luptă. Cea mai apropiată armată de Budapesta era Armata 3 maghiară, aflată în acel moment în subordinea Armatei 6 germane. Comandantul ei, generallocotenentul Heszlényi József, era un filogerman notoriu, motiv pentru care nu fusese inclus în cercul restrâns al comandanţilor militari implicaţi în preparativele pentru încheierea armistiţiului. Dintre unităţile Armatei 3, Horthy a luat în considerare doar Divizia 1 Cavalerie, considerată sigură. Acestei divizii îi revenea o misiune extrem de importantă, de a sosi la Budapesta, asigurând astfel succesul acţiunii proiectate. Regruparea unităţii nu a fost posibilă datorită prezenţei trupelor germane84 cum nu a fost posibilă nici schimbarea comandantului acestei armate, întrucât ar fi trezit suspiciunea germanilor şi reacţia acestora.

Proclamaţia din 15 octombrie a luat prin suprindere trupele, dar ceea ce este important, în

marea lor majoritate, ofiţerii au refuzat să urmeze ordinele lui Horthy88.

La Armata 2, care lupta în Transilvania, situaţia s-a dovedit a fi mai complicată. Comandantul armatei, general-coloneiul Veress János, era unul din ofiţerii implicaţi în angrenajul armistiţiului. Conform celor stabilite anterior, în pofida ordinelor categorice ale şefului de stat major

al OKW, de rezistenţă, acesta a dispus retragerea Armatei a 2-a pe linia Tisei88. Reacţia germană nu s-a lăsat aşteptată Trădat de şeful de stat major, colonelul Kozár Elemér, care l-a acuzat de “defetism”, general-coloneiul Veress Lajos a fost arestat de un detaşament german în urma ordinului dat de comandantul Armatei 8 germane generalul Otto Wöhler87. Cu aceasta şi Armata a 2-a a fost scoasă din angrenajul armistiţiului.

La Armata 1 maghiară lucrurile au evoluat cu totul altfel. După citirea proclamaţiei regentului la radio, în lipsa ordinelor, comandantul armatei, general-coloneiul Miklós Béla şi şeful său de propriu, dispunând retragerea armatei din Carpaţi, decizie primită cu nemulţumire de o parte din ofiţeri, întrucât până atunci toate atacurile sovietice fuseseră respinse cu grele piederi pentru atacatori88. Totodată armata a adoptat un dispozitiv de luptă care permitea respingerea

atacurilor deopotrivă ale armatelor sovietice sau germane89, şi au aşteptat noi instrucţiuni în ceea ce priveşte misiunea armatei. Aceste instrucţiuni au sosit în data de 16 octombrie şi prevedeau continuarea luptei alături de germani. Cei doi comandanţi militari au refuzat să execute aceste

ordine şi în după masa zilei de 16 octombrie au trecut la sovietici90. Prin urmare, şi deznodământul pe fronturi a fost acelaşi ca şi în capitală. Dezorientarea, pasivismul, sabotarea intenţiilor regentului şi a comandanţilor militari loiali acestuia, au făcut ca trupele maghiare să continue lupta alături de Germania, transformând Ungaria într-un devastator teatru de operaţiuni militare. Germania a reuşit amânarea dezastrului final cu încă câteva luni, dezastru care va fi împărtăşit şi de regimul de

factură naţional-socialistă instituit de Szălasi Ferenc91.

în final credem că este oportună o comparaţie între evenimentele derulate în România la 23 august 1944 şi în Ungaria la 15 octombrie, acelaşi an, mai precis o comparaţie în ceea ce priveşte factorii şi cauzele care au permis derularea cu succes a operaţiunii de desprindere de Axă şi a încheierii armistiţiului în cazul României, pe de o parte, şi eşecul încercării similare a Ungariei, pe de altă parte. De la bun început se observă că pregătirea şi derularea armistiţiului în România şi Ungaria s-au efectuat în condiţii total diferite.

Astfel, regimul Antonescu datorită în special relaţiilor excelente pe care acesta le avea cu-59 -