Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ottmár Traşcă: 15 octombrie 1944 - eşecul încercării Ungariei de a încheia armistiţiul

regentul Horthy profitând de situaţia grea a Germaniei în aceste zile, ceea ce paraliza de fapt mişcările acesteia, a pus în discuţie relaţiile ungaro-germane. El a intuit corect că în conjunctura gravă în care se găsea Germania aceasta nu va putea reacţiona eficient la eventualele schimbări în conducerea politică maghiară. în consecinţă Sztójay Döme a fost înlocuit cu general-colonelul Lakatos Géza, ofiţer loial lui Horthy, iar noul guvern a fost recunoscut de Germania la 29 august 1944. Numirea guvernului Lakatos, care cuprindea adepţi ai alianţei cu Germania pe de-o parte şi parteneri ai încheierii armistiţiului pe de altă parte, urmărea un triplu obiectiv: 1. redobândirea suveranităţii- naţionale; 2. oprirea deportărilor de evrei; 3. pregătirea şi încheierea armistiţiului cu

Naţiunile Unite^2

în ceea ce priveşte politica guvernului Lakatos faţă de România, ea s-a modificat în raport cu hotărârea adoptată în cadrul Consiliului de miniştri din 25 august 1944. Sub influenţa promisiunilor de ajutor german s-a hotărât atacarea în comun a României, acţiunea vizând ocuparea Transilvaniei de sud şi luarea în stăpânire a lanţului Carpaţilor^, ceea ce demonstrează clar că noul guvern urmărea satisfacerea revendicărilor teritoriale cu ajutorul german pe de-o parte, iar prin reluarea legăturilor cu statele occidentale şi pregătirea armistiţiului viza sancţionarea acestora de către marile puteri.

Declanşat în dimineaţa zilei de 5 septembrie 1944 în direcţiile Cluj-Turda-Alba lulia- Sărmăşel-Luduş-Blaj, atacul combinat maghiaro-german s-a încheiat după câteva zile cu un

usturător eşec pentru trupele atacatoare2^. Ba mai mult, trupele sovieto-române respingând inamicul pe aliniamentul iniţial, au trecut la ofensivă în vederea eliberării întregii Transilvanii.

Paralel cu acţiunile militare îndreptate împotriva României, guvernul maghiar a iniţiat ample activităţi politico-diplomatice în direcţia statelor occidentale, având ca scop încheierea armistiţiului. în acest scop prin intermediul lui Bakach-Bessenyey György - emisarul lui Horthy la

Berna - au fost duse tratative cu aliaţii în perioada 26 august - 21 septembrie 194421. Speranţele lui Horthy de a evita ocuparea Ungariei de către trupele sovietice prin debarcarea trupelor angloamericane în Balcani s-au năruit. Telegrama trimisă de Bessenyey-György la 21 septembrie 1944 nu lasă nici un dubiu în acest sens. în această telegramă se afirma categoric că: “despre altceva în afara capitulării necondiţionate nu poate fi vorba. Este o iluzie speranţa că anglo-saxonii vor sacrifica propriile trupe pentru a ne proteja pe noi - care am luptat împotriva lor - contra ruşilor şi aliaţilor acestora mai mici. (A se înţelege România, Iugoslavia - n.n ). Singurul lucru care rămâne de făcut este acceptarea din partea noastră a unui armistiţiu fără condiţii, cu acest gest vom opri

risipirea în continuare - în zadar - a sângelui maghiar”22.

Problema încheierii armistiţiului a fost dezbătută şi în cadrul şedinţelor Consiliului de coroană din 7 septembrie şi a Consiliului de miniştri din 8 septembrie 1944. în şedinţa Consiliului de coroană din 7 septembrie Horthy a pus pentru prima dată în mod deschis intenţia sa de a se încheia armistiţiu. Preşedintele Consiliului de miniştri, generalul Lakatos, a propus discutarea chestiunii în faţa parlamentului. Horthy a refuzat această propunere argumentând că parlamentul oricum nu este suveran întrucât o parte din deputaţi fuseseră arestaţi în timpul guvernării Sztójay, pe de altă parte cei rămaşi nu îndrăzneau să-şi exprime părerea în mod deschis de teama germanilor. Unul dintre miniştri - Reményi Schneller Lajos, agent al germanilor - l-a acuzat pe Horthy că ar manifesta intenţia de sacrificare a intereselor clasei mijlocii în favoarea ţărănimii (Sic!). Horthy a replicat violent arătând că nu este în discuţie soarta unei clase, ci a întregii naţiuni22. în cele din urmă Consiliul de coroană a luat decizia de a înainta un ultimatum reprezentantului la Budapesta - Edmund Veesenmayer - prin care germanii erau avertizaţi că în cazul în care comandamentul german nu va trimite cinci divizii blindate pentru apărarea teritoriului maghiar în termen de 24 de ore, atunci Ungaria va cere armistiţiu. Veesenmayer a promis înaintarea cererilor ultimative către Berlin. De fapt el dorea să câştige timp pentru clarificarea situaţiei încordate existente în viaţa politică maghiară. într-adevăr peste puţin timp au sosit trei divizii blindate germane care au fost imediat îndrumate spre frontul din Transilvania. Această reacţie a germanilor, precum şi hotărârea adoptată în şedinţa Consiliului de miniştri din 8

septembrie 1944 în care s-a respins ideea încheierii armistiţiului2^, au înlăturat pe moment perspectivele desprinderii dé Axă.

Se pot observa contradicţiile existente între guvern pe de-o parte şi regent pe de altă-51 -