Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Radu Ciuceanu: Imaginea mişcării naţionale de rezistenţă în epoca de tranziţie

ofiţeri superiori în frunte cu gen. Gh. Avramescu, comandantul Armatei a IV-a, alături de lideri ai mişcării legionare, cu sprijinul Wermacht-ului, de întoarcere a fronturilor 2 şi 3 ucrainean realizând astfel un nou “23 august’’, de data aceasta cu ajutorul armatei germane şi poporului român supus unui regim de ocupaţie şi de exploatare fără precedent. Fără a intra în detaliile care au dus la compromiterea planului organizat, de data aceasta în ţară şi peste hotare, magnitudinea operaţiei ca şi ţelurile ei se raportau direct la existenţa unui comandament şi a unor operaţii militare şi politice ce urmau să se desfăşoare pe un teritoriu vast şi să antreneze destinul a milioane de oameni.

Al treilea model asupra căruia ne putem opri este reprezentat de primele organizaţii de rezistenţă civilă sau militară născute aproape spontan în primele luni ale anului 1945: “Sumanele Negre”, “Haiducii lui Avram lancu”, “Graiul Sângelui", “Valurile Dunării”, “Vlad Ţepeş 1”, “Vlad Ţepeş 2”. Indiferent de numele şi autoritatea celor care le-au comandat, Gen. Aldea, Gavrilă Olteanu, Gen. Rujinschi, Amiralul Măcelaru, Gen. Carlaonţ, ele vor deschide seria lungă a formaţiilor paramilitare care vor acţiona pe teritorii limitate - câteodată spaţiul organizat şi controlat putea cuprinde o provincie întreagă, cum a fost Oltenia în cadru! M.N.R.O. - organizaţiile vor desfăşura, fără excepţie, şi programe politice manifestate prin apeluri către ţară, încercând astfel să dubleze activitatea tolerată a partidelor istorice P.N.L. şi P.N.Ţ. supuse asediului brutal al P.C.R.

în concluzie se poate afirma că în ţara noastră a existat fără tăgadă, înainte de sfârşitul conflagraţiei mondiale şi ulterior până la sfârşitul deceniului şase, formaţii militare şi paramilitare ce au antrenat în activitatea lor atât personalităţi din societatea românească civilă şi militară ce au întrunit în majoritatea cazurilor caracterul unei mişcări naţionale de rezistenţă.

Chiar dacă această mişcare se bănuieşte cum, după efectul Philby, faimosul spion sovietic strecurat în secţia de control şi informaţii pentru pen. Balcanică a serviciilor secrete şi direct responsabil de catastrofa patrioţilor albanezi în tentativa lor de răsturnare a lui Enver Hogea - cel puţin în primele ei închegări - că ar fi fost dirijată şi aceasta pentru a oferi un pretext sovieticilor de a nu-şi retrage Armata Roşie de pe teritoriul României, întrucât există încă pericolul de restaurare a forţelor antidemocratice, prin număr şi amploare, prin forţele pe care le-au antrenat şi teritoriul nominal pe care l-au controlat, mişcarea română de rezistenţă rămâne ca cea mai importantă forţă ce s-a opus bolşevismului prin viu grai, prin scris, sau cu arma în mână, aceptând o luptă inegală cu un duşman necruţător.

în ceea ce priveşte imaginea făurită şi extrasă din nenumăratele publicaţii din perioada postdecembristă, ea se supune, în mare, unei bipolarităţi. în absenţa unor factori pomeniţi la începutul prezentării noastre, M.N.R. concentrează asupra sa fie o hiperpolarizare, în partea născută şi din noianul mărturiilor orale, fie totala ei negare şi cantonarea eroilor în zona rizibilului şi defăimării. La făurirea variantei idealiste contribuie din plin blocarea dosarelor operative din arhivele fostei Securităţi, dispariţia în temniţă sau în luptă a comandanţilor şi nu în ultimul rând acea teamă justificată de regimul de teroare de până acum a martorilor cu grad înalt de deparazitare a emoţiei şi focalizare a esenţialului. Mai piuit decât atâta, în viaţa politică actuală nu de puţine ori s-au încercat confiscări parţiale sau totale a patrimoniului de rezistenţă ce aparţine, în fond, poporului român: dintre nenumăratele exemple de dirijare şi comercializare a atitudinii demnităţii şi luptei se înscrie con brio manifestaţia de la 8 noiembrie 1945, care din toate sursele şi martorii încă în viaţă, a fost gândită şi executată de toate formaţiile politice existente, dar conducerea a aparţinut P.N.L.-ului şi Mişcării Legionare, P.N.Ţ. având un rol secundar. Un alt exemplu de distorsionare a realităţii istorice şi de folosire a unei moşteniri a fost trecerea în proprietatea exclusivă (pretenţii ridicate de P.N.Ţ.C.D.) a unui partid a întregii activităţi a grupurilor ce au acţionat pe versantul sudic al M-ţilor Făgăraş: Col. Arsenescu, fraţilor Arnăţoiu, Benőne Milea, Marinescu ş a.

în contextul unor astfel de mitologizări nu e de mirare că cercetarea istorică este privită cu suspiciune, ca un pericol real al orientării către transparenţă şi obiectivitate, iar discursul politic poate avea un efect devastator asupra încrederii atât de necesare acum cercetătorilor somaţi să restituie la sfârşitul acestui mileniu şi veac acea parte a tabloului ce lipsea din istoria noastră.

De partea cealaltă a interpretării s-au adunat îndeobşte acei care contestă valoarea - ba unii chiar existenţa - unei rezistenţe efective împotriva comunismului. Din motive pe care nu merită să le analizăm acum, dar care definesc mai mult o mentalitate decât o opţiune, s-au auzit voci şi s-47 -