Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Adrian Brişcă: Locul Aristinei Pop în Mişcarea de partizani din Munţtii Ţibleşului
LOCUL ARISTINEI POP ÎN MIŞCAREA DE PARTIZANI DIN MUNŢII ŢIBLESULUI Adrian Brişcă Ţara Maramureşului este a doua provincie românească, după Bucovina, care s-a împotrivit comunismului cu arma în mână. începând din data de 5 martie 1945, când maramureşenii în frunte cu Gavrilă Mihali - Ştrifundă s-au ridicat pentru apărarea integrităţii României şi până la tristul sfârşit al lui Vasile Blidaru din vinerea de Rusalii a anului 1958, s-au ridicat val după val cei care au îndrăznit să înfrunte bolşevismul. Unul din acesta valuri a fost reprezentat de partizanii din Ţara Lăpuşului care şi-au dat mâna cu cei din Maramureş şi au acţionat în Munţii Ţibieşului, în anii 1949-1953, sub conducerea pădurarului Nicolae Pop din comuna Lăpuşu Românesc. Nicolae Pop avea gospodărie bine chibzuită, chiar la poalele muntelui şi era iubit de consăteni, fiind un om bun şi drept. Se ştia că în anul 1944 salvase câteva familii de evrei, care altfel ar fi fost trimise la Auschwitz. Fiind foarte popular, Siguranţa a pus ochii pe el şi i-a propus colaborarea. Cum însă refuza, s-au exercitat presiuni asupra fetei, Aristina, elevă în clasa a 10-a la liceul “Andrei Mureşianu” din Dej. Refuzul acestora a stârnit mânia şefului Siguranţei din Tg. Lăpuş, care a ordonat stricta supraveghere a casei. Motive existau: se aflase că, în calitate de fost membru al P.N.Ţ., era indignat de felul cum comuniştii falsificaseră rezultatul scrutinului din 19 noiembrie 1946. Mai mult, era suspectat că ar ajuta fugarii ascunşi prin păduri, care erau muritori de foame. Unul din aceşti fugari, Vasile Paşca din Tg. Lăpuş, profesor de religie, ortodox, fost membru al P.N.Ţ.-Maniu, a fost prins într-o noapte din luna mai 1949, tocmai pe când pleca din casa lui Nicolae Pop şi adus la confruntare. Gazda a recunoscut că l-a ajutat pe fugar şi, înainte de a începe percheziţia, i s-a cerut să predea arma de serviciu. Ducându-se să aducă arma, pădurarul şi-a luat arma de vânătoare, a ieşit prin uşa din spate şi a intrat în pădure, unde era ascuns un alt fugar, Vasile Hoţea din Hărniceşti, student în ultimul an la Politehnica din Bucureşti. Cu ajutorul acestuia, l-a scăpat şi pe Vasile Paşca. în pădure se mai aflau maramureşenii loan Rus din Sighetu Marmaţiei, loan Tivadar din Róna de Jos şi studentul Mircea Dobre. Lor li se adaugă copiii lui Nicolae Pop, Aristina şi Achim, hărţuiţi că au ştiut legăturile tatălui lor cu “bandiţii” şi nu i-au denunţat, precum şi un vecin, Ion Mâţ zis Haiducul, constituind grupul “Ţibieşului”. Conducător a fost ales Nicoale Pop. în august 1950, acestora li se alătură un grup de 7 tineri originari din leud care, aflaţi în permisie, în loc să se întoarcă la unitatea de muncă (linia ferată Salva-Vişeu) au devenit partizani: Chindriş Ştefan al lui Lehoaie, fratele său Chindriş Vasile, Dunca Găvrilă şi Dunca lleş ai lui Bobuţu (verişori), Chindriş Dumitru al lui Adam, precum şi fraţii Hotico Ion şi Dumitru ai lui Ceacu. Grupul “Ţibleşul” a avut un efectiv total de 17 membri, dacă ţinem cont şi de prezenţa preotului grecocatolic Atanasie Oniga din Lăpuşu Românesc. De aceea, Securitatea îl numea "Grupul Pop- Oniga”. Partizanii au fost sprijiniţi din tot sufletul de localnici, unii oameni săraci, lipiţi pământului, iar în reţeaua de sprijin au fost zeci de femei. Puţine au fost, însă, femei-partizan. Sunt cunoscute: Anişoara Horăscu, studentă la istorie la Cluj, cumnata lui Spiru Blănaru, în al cărui grup intrase
