Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Crina Bodea: Mărturii din universul concentraţionar

sufletul greu de atâta păcate, se mărturiseau. Aceştia ştiau că preoţii n-au nici o vină. Unii le mai dădeau câte o informaţie, sau erau mai atenţi cu ei, ca de exemplu colonelul Sopora. din Deltă.

Totuşi pentru cei mai mulţi dintre acei călăi, preoţii nu erau decât nişte bandiţi care trebuiau aduşi pe drumul cel bun prin anchete, interogatorii, izolări, bătăi care depăşesc orice imaginaţie.

Când au fost arestaţi, preoţilor li s-a făcut percheziţie acasă, le-au fost luate atunci multe lucruri de valoare: cărţi luate cu sacii, obiecte bisericeşti, covoare etc. Precheziţiile au continuat şi în închisoare, nu puteau ţine la ei nici o bucăţică de hârtie, cât de neînsemnată, nici un creion, nici orice alt obiect care le-ar fi putut folosi în vreun fel.

Despre felul în care se făceau aceste percheziţii preoţii afirmă: “făceau unele lucruri,

indecent chiar să le gândeşti”®®, “ne făceau periodic percheziţii, eram dezbrăcaţi în pielea goală şi

ne percheziţionau toată noaptea, iar dimineaţa eram trimişi la lucru’’60.

Dar, oamenii erau inventivi, pentru că în lipsa literaturii, a ziarelor, a cărţilor de rugăciuni, creierul risca să se anchilozeze şi de aceea trebuia pus la lucru. Preotul Paul Sever ne-a spus cum dintr-un fir de la pătură - la care a făcut 10 noduri - a rezultat un rozar, Preotul Mangm ne-a spus cum pe fundul unei gamele a dat cu D.D.T. şi apoi pe acel praf se putea scrie. Dintr-o aţă ruptă dintr-un palton, Nicoară Gavril a făcut un calendar şi aşa au aflat când a fost Anul Nou, pentru că gardienii nu le spuneau, dacă îi întrebau. Tot aşa, în lipsa oricărei alte activităţi. în celule se învăţau limbi străine, se învăţa geografie, se spuneau rugăciuni cu tinerii. Astfel, preotul Mangra relatează: ‘în închisoare, la noi în celulă era unul de la Ambasada engleză care făcea cu noi

engleză, unul era profesor de geografie şi de la el am învăţat şi eu despre America”61.

Percheziţiile erau nelipsite; şi pachetele pe care le primeau de acasă erau verificate, până acolo se mergea încât şi ţigările erau verificate, ne spune preotul Mureşan.

în privinţa anchetelor, acestea se succedau la diferite intervale de timp, în subsolurile securităţii anchetele erau mult mai dese, totul depindea de dorinţa anchetatorilor. Una dintre metodele folosite la anchete era interogatoriul, dar este vorba despre un interogatoriu prelungit, care consta în anchetarea deţinutului mai multe zile la rând (cum a fost Andercău Vasile anchetat şase zile consecutive), fără a-l lăsa să doarmă tot acest timp. Anchetatorii se schimbau mereu, ei nu erau obosiţi, ba chiar puneau mereu aceleaşi întrebări. Această metodă, e lesne de înţeles că îl extenua pe cel în cauză, încât putea fi manevrat uşor apoi. Preotul Andercău afirmă că la capătul a 6 zile de anchete şi interogatorii “sleit de puteri le-am spus că s-ar putea să aibă ei dreptate, dar eu nu-mi dau seama acum...”6^.

în timpul anchetelor mulţi preoţi au fost bătuţi, umiliţi, batjocoriţi. Mărturiile vorbesc: “m-au ameninţat că nu voi vedea soarele în veci, dacă nu vreau să semnez, mi-au spus că vor veni din partea familiei să semneze în locul meu. Odată, trebuind să mă prezint la anchetă, a venit

gardianul, m-a luat ca pe un sac şi m-a trântit în faţa anchetatorului”66.

La Jilava - ne spune Mangra Ghe. - m-a bătut pentru că la întrebarea “de ce eşti condamnat?” “eu am răspuns “pentru nimic!” - m-a bătut un ţigan cu vătraiul de la sobă”64.

Mureşan Dumitru afirma: “la Jilava am fost trataţi cel mai inuman, ne băteau fără nici un motiv, doar pentru că eram închişi”66. "Ne-au pus lanţuri - spune Dărăban T., chiar şi oameni bătrâni, peste 70 de ani au fost puşi în lanţuri” sau “la o anchetă m-a întrebat un ofiţer ce meserie am, când a aflat că sunt preot a zis “urâtă meserie ai”66.

Preotul Andercău Vasile relatează câteva aspecte petrecute la penitenciarul din Dej, din care se poate vedea pentru ce motive unii erau trimişi în izolare, astfel un preot bătrân de 70 de ani, bolnav, şi-a întins un picior pe pat (în timpul zilei n-aveam voie să stăm culcaţi) - pentru asta a primit cinci zile de izolare, un alt caz este al lui Alexandru Todea care, văzut fiind că s-a rugat, a primit de asemenea cinci zile de izolare, iar la întoarcere scuipa sânge.

Ori în aceste condiţii de strictă supraveghere, nimeni nu îndrăznea să fugă, mai ales şi că toţi purtau vestitele zeghe cu însemnele D.C. - drept comun pe spate, pentru că atunci când erau transportaţi lumea să se ferească de ei ca de hoţi sau răufăcători. Deşi preoţii au protestat împotriva acestor însemne, li s-a spus că înseamnă “drept constituţional”. Minciuna era prezentă peste tot. Cu atât mai mult nu îndrăzneau să se gândească la evadare, cu cât cei prinşi care au-306-