Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Bujor Dulgău - Lucian Cucuiet: Drama unei etnii - Deportarea şvabilor Sătmăreni
însemnele comemorative, monumente şi cruci, ridicate în unele localităţi sătmărene, având valoare de cenotaf, de amintire a persoanelor, deportate şi decedate în alte locuri, definesc un fenomen istoric cu drame şi suferinţe umane pentru cei deportaţi şi urmaşii lor din localităţile: Cămin, Căpleni, Foieni, Şandra, Tiream şi Urziceni. Monumentul de la Cămin, comuna Căpleni, este situat în cimitirul romano-catolic fiind realizat de către cioplitorul Grosz din Satu Mare, sub formă de cruce din marmură neagră şi are ca element decorativ o cunună din lauri. Cuprinde o inscripţie cu 79 de nume de locuitori (60 şvabi şi 19 maghiari), mulţi decedaţi în deportare până în anul 1950: “în depărtare, sufletele se odihnesc în împărăţia lui Dumnezeu, amintirea lor este veşnică printre noi”. Crucea de piatră aşezată şi împrejmuită în curtea cetăţeanului Herman Imre, a fost ridicată în anul 1946 pentru amintirea deportaţilor din această localitate: “spre slava lui Dumnezeu pentru mântuirea prizonierilor şi deportaţilor”. în aceeaşi localitate, în cimitirul romano-catolic se află un mormânt comun, sub formă de obelisc cu cruce înălţat în anul 1948. Inscripţia cuprinde 46 deportaţi (34 şvabi şi 12 maghiari), amintiţi cu numele: “Isus pentru tine şi cu tine, să fie binecuvântat numele tău sfârît”. Monumentul de la Foieni, avându-l ca cioplitor pe Guy D. din Cărei a fost construit sub formă de cruce din marmură cu statuia tot în marmură a Sf. Fecioare Maria. Textul include numele unui număr de 84 deportaţi (68 germani şi 16 maghiari): “Pe cruce mi-ai dat.să fie ai mei şi în moarte”. Monumentul de la Şandra, comuna Beltiug, a fost construit de către cioplitorul Makay din Cărei în anul 1946, având forma unei cruci din marmură neagră cu reprezentarea lui Isus. Bordura mormântului înconjoară zece semne mici din piatră şi mozaic, dintre care trei însemne au numele înscrise ale celor deportaţi: Mancz Karoly, 1903-1946, Ucraina; Engel Terez, 1925-1945, Ucraina şi Steinbinder-Erzsébet, 1924-1946, Ucraina. La Tiream, în cimitirul romano-catolic s-a construit în anii 1947-1948, monumentul închinat celor deportaţi în Ucraina, Siberia, Rusia, Caucaz, amintind 70 de persoane (63 şvabi şi 7 maghiari), bărbaţi şi femei proveniţi din această localitate, fiecare fiind îns’cris cu anii de naştere şi de moarte, precum şi cu locul unde au fost deportaţi. Monumentul sub formă de cruce din marmură neagră îl reprezintă pe Isus răstighit, având textul: “spre slava lui Dumnezeu şi a suferinţelor din război pentru amintirea acelora care în depărtare se odihnesc în veci şi aşteaptă mântuirea lor fericită”. în cimitirul romano-catolic din Urziceni, monumentul sub formă de cruce, având în partea dreaptă un înger ca element sculptural pomeneşte 22 locuitori decedaţi în anul 1945, 10 care au murit în anul 1946, 41 de suflete decedate în 1947 şi 2 decedaţi în anul 1948, toţi 75 (67 şvabi şi 8 maghiari) morţi în deportare: “Să ne rugăm pentru dragii noştri morţi în depărtare”. Pătrunderea în memoria timpului prin acest fapt cu caracter represiv ce a dus la fixarea şi moartea multora în regiuni îndepărtate, ne arată că istoricitatea permanentă are două valenţe: una măreaţă şi alta tragică. Când a doua variantă a predominat, fiinţa umană, indiferent de etnie, a fost îngrădită şi destinul i-a fost condiţionat de anumite mecanisme politice restrictive, în cazul nostru al deportării locuitorilor şvabi, maghiari şi români, având o determinare sovietică în contextul judecăjii şi evenimentelor istorice de la începutul anului 1945 în concluzie, socotim că problema nu este elucidată în totalitate, ea prezintă încă unele necunoscute. Ceea ce cunoaştem la ora actuală se datorează, în cea mai mare măsură, cercetătorilor dr. Doru Radosav şi dr. Ernst Hauler, ale căror lucrări publicate se înscriu, neîndoielnic, ca reparaţii de ordin moral faţă de etnicii germani în general, faţă de şvabii sătmăreni în special Acestei intenţii i se subsumează şi rândurile de mai sus. Singurii care cunosc cu exactitate dimensiunile acestui calvar şi consecinţele sale sunt supravieţuitorii. Fie ca niciodată să nu se mai repete asemenea orori şi tragedii! Note 1. Potrivit recensământului din 7 ianuarie 1992 numărul cetăţenilor români de etnie germană se cifra la 119,5 mii. în judeţul Satu Mare numărul lor era de 14.351.-291-
