Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Bujor Dulgău - Lucian Cucuiet: Drama unei etnii - Deportarea şvabilor Sătmăreni

lucrării, în anexe, sunt redate listele nominale ale unui număr de 1.958 de persoane deportate, 84 de persoane decedate originare din Foieni, 3 din Şandra, 28 din Tiream, 46 din Căpleni şi 72 din Urziceni. Lucrarea a apărut la Ravensburg în anul 1994, cu sprijinul Forumului Democrat German - Organizaţia din Satu Mare.

împlinirea a 50 de ani de la deportarea şvabilor sătmăreni a fost comemorată în cadrul unei emisiuni speciale difuzate pe postul TVR 1 Bucureşti (emisiune în limba germană) în ziua de 13 ianuarie 1995.

în municipiul Satu Mare evenimentul a fost marcat printr-un simpozion în sala de conferinţe a Muzeului Judeţean Satu Mare în ziua de 30 ianuarie 1995, prilej cu care au prezentat comunicări cercetătorii Viorel Ciubotă, Daniela Govor, Lucian Cucuiet şi Bujor Dulgâu. A participat, de asemenea, ca invitat special, dl. dr. luliu Hager din Timişoara, originar din comuna Tiream (jud. Satu Mare), deportat timp de cinci ani în lagărul de muncă de la Stalino (Ucraina).

Se cunoaşte că primul privilegiu acordat oraşului Satu Mare în anul 1230 menţionează deja prezenţa coloniştilor germani (hospites teutonici) în cartieruî Mintiu7. Cel care a colonizat masiv şvabi (suebi) în comitatul Satu Mare a fost contele Alexandru Károlyi începând cu anul 1712, acţiunea continuând şi în deceniile următoare ale veacului al XVIII-lea8. Acordându-le o serie de înlesniri şi scutiri de dări şi robotă, între 6-12 ani, şi-a asigurat forţa de muncă necesară economiei imenselor domenii dobândite ca răsplată pentru semnarea Păcii de la Satu Mare cu imperialii din 27-28 aprilie 1711®. Oameni harnici şi buni gospodari, şvabii au exercitat o influenţă benefică în judeţul nostru şi din toate punctele de vedere, fiind pe deasupra cetăţeni modeşti şi loiali. Urmaşii acestor colonişti vor fi deportaţi în ianuarie 1945 spre a participa la reconstrucţia U.R S.S. în contul despăgubirilor de război.

Statisticile demografice din anul 1880 consemnau la nivelul comitatului Satu Mare 14.375 de locuitori germani, pentru ca la recensământul oficial din anul 1910 numărul lor să scadă la

604110. La Cărei, spre pildă, numărul lor a scăzut de la 149 în anul 1900 la 6 în anul 191011. Involuţia demografică poate avea o singură explicaţie: accelerarea procesului de maghiarizare a populaţiei şvăbeşti, politică promovată cu consecvenţă de către statul ungar în a doua umătate a veacului al XlX-lea.

în perioada interbelică, sub administraţia românească, populaţia germană va înregistra un spor lent, dar constant, atingând cifra de 9.491 locuitori în anul 193912. în acelaşi an, în municipiul Satu Mare numărul etncilor germani era de 2.35613, comparativ cu 629 de locuitori în 191014 sau

1001 locuitori în 193615. Politica guvernelor României a fost, prin urmare, una de renaţionalizare a elemetului german prin încurjarea învăţământului în limba maternă. Funcţionau 9 şcoli germane cu 19 învăţători, numărul elevilor ajungând în anul 1940 la 276118 în plus, vom arăta că prin efectul Reformei agrare din anul 1921 au fost împroprietărite în judeţ 1121 familii de şvabi cu 2765 ha de teren agricole17. îndeletnicindu-se în principal cu agricultura, şvabi şi-au sporit zestrea funciară prin achiziţii ulterioare de pământ situându-se, în jurul anului 1940, pe primul loc ca repartizaţie pe

cap18 de locuitor cu 2,19 ha, urmaţi de români cu 1,27 ha şi unguri cu 87 ari. Dar, nu se ocupau numai de cultura pământului, unii fiind comercianţi, ori meseriaşi iscusiţi. în anul 1937 Camera de

Comerţ şi Industrie Satu Mare avea în evidenţă 77 firme comerciale germane1®, iar în 1940 un număr de 619 meseriaşi20.

După două decenii de linişte şi relativă bunăstare economică, de reîntremare naţională a nemţilor sătmăreni, lucrurile vor lua o turnură defavorabilă în contextul celui de al doilea război mondial, mai ales spre finalul acestuia. Circa 1.000 de şvabi sătmăreni vor fi transferaţi din armata ungară în cea germană, potrivit acordului bilateral germano-ungar survenit la 1 februarie 1942, în

jur de 3.000 de şvabi se vor refugia în octombrie 1944 odată cu retragerea armatelor germane21. Acuzaţi pe nedrept şi catalogaţi global ca “fascişti", “colaboraţionişti” sau “volksbundişti”, germanii din Transilvania, deopotrivă şi cei sătmăreni, vor trage ponoasele operaţiunilor militare şi pagubelor produse pe teritoriul U.R.S.S. după 22 iunie 1941 şi vor îndura supliciul îndelungat al deportării.

Vom încerca, în rândurile de mai jos, unele constatări şi concluzii desprinse din lectura şi-286-