Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Nae Antonescu: Preistoria sovietizării în nord-vestul României
PREISTORIA SOVlETiZĂRH ÎN NORD-VESTUL ROMÂNIEI Nae Antonescu Generaţia mea a trăit încă la începutul şcolarităţii ei fantoma apariţiei războiului, a măcelului dintre oameni, fundamentat teoretic pe ideile totalitarismului. Democraţia interbelică începea să slăbească sub necruţătoarele lovituri ale fascismului şi comunismului ilegalist şi acest lucru îl observam şi noi elevii normalişti de la Oradea. Pentru prima dată am simţit asuprirea totalitarismului de tip fascist şi la fel comunist în vara şi toamna anului 1940 când ţara noastră a fost dezmembrată, ne-au fost rupte imense părţi din trupul ei, la răsărit ca şi la apus. Ca urmare a nefericitului Diktat de la Viena în toamna amintită m-am refugiat, fără părinţi, în România. Isprăvisem cinci clase de şcoală normală la Oradea şi apoi restul l-am continuat la Bucureşti. Totalitarismul era în floare, instabilitatea politică era la ea acasă, Basarabia furată şi Ardealul de Nord ciopârţit. După aşa numita rebeliune din ianuarie 1941 lucrurile s-au complicat şi mai mult, despre Transilvania vorbeau doar jurnaliştii şi poeţii gazetei Ardealul redactată de dr. Anton Ionel Mureşan şi dr. Constantin Hagea. Ei cultivau în taină pe luliu Maniu atunci şi întotdeauna simbolul rezistenţei naţionale. în vacanţa de vară a anului şcolar 1940-1941 am putut reveni la locurile natale potrivit unei înţelegeri cu statul maghiar. Foarte mulţi dintre elevii refugiaţi în România s-au bucurat de acest favor şi la fel elevii maghiari din România au putut merge în părţile Ardealului de Nord. Unii dintre noi au chiar renunţat să se întoarcă. La noi în sat, în Terebeşti, după vreo două săptămâni a venit un amic de al meu şi el elev refugiat la Beiuş pe nume Andrei Ghiţui. Avea o mătuşă la Terebeşti, Nana Floarea a Lupului pe numele ei. Ne-am hotărât ca într-o zi de miercuri când era târg la Satu Mare să mergem să revedem oraşul nostru iubit. Şi după ce ne-am plimbat prin centrul oraşului ne-am aşezat la o berărie, care era atunci pe locul unde este cofetăria de azi numită “Victoria”, aproape de sediul actual al unei părţi a Muzeului de istorie. Noi ne consideram într-un fel de studii în străinătate, după cum şi eram oficial. Pe vremea aceea mai funcţiona încă la Satu Mare librăria lui Dumitru Suta şi trecând noi pe acolo, înainte de a intra în berăria amintită ne-am cumpărat fiecare câte un roman de George Mihail Zamfirescu, numit Cântecul destinelor, pe care vestitul librar le mai avea în stoc. Eu mi-am cumpărat şi un volum de Petőfi Sándor în limba maghiară. în timpul cât am stat în localul berăriei am discutat multe lucruri, evident în româneşte, şi poate cu unele aprecieri negative la adresa stăpânirii maghiare de atunci. Nu ne puteam închipui că ne asculta cineva, eram poate prea tineri ca să înţelegem resorturile de funcţionare ale unui regim totalitarist şi că sunt la serviciu “ascultătorii”. La un moment dat ni s-au prezentat doi poliţişti care ne-au poftit la poliţie spunândune că am adus ofense statului maghiar. Ne-au închis într-o cameră unde am stat până în cealalată zi când ni s-a pus în vedere că suntem expulzaţi şi că în 24 de ore trebuie să părăsim locuinţele noastre, cele ale părinţilor. Am simţit atunci asuprirea fascistă faţă de noi şi mi-am adus iarăşi aminte că noi, generaţia noastră vieţuiam tot cu gândul că ne va fi mai bine în viitor dar am evoluat
