Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dori Dărăban: Universul concentraţionar din bazinul Donbas

că am lucrat cu tatăl meu ca infirmieră. Aşa am fost mai ferită de frig decât ceilalţi deportaţi. La infirmerie erau 3 cămăruţe pentru foarte mulţi bolnavi. Am scăpat astfel de lucrul in mină unde nu

cred că aş fi rezistat”40. “Am lucrat diferite munci de la săpatul cartofilor trecând pe la turnătorie şi fabrica de zinc până la cea de sticlă. Munca se făcea pe schimburi şi apoi ne întorceam în lagăr supravegheaţi de soldaţi Ne plăteau doar cu 30 de ruble pe lună, ceea ce a făcut să ne descurcăm foarte greu cu procurarea hranei ca să nu murim de foame "Am făcut diferite munci, după ce la sosire am lucrat timp de 6 luni la înlăturarea molozului din fabricile distruse de război. Când am lucrat la atelierul de croitorie ne plăteau doar cu 80 de ruble pe lună. Din aceasta plăteam hainele şi mâncarea ce o primeam de la lagăr. Nu ne mai rămânea nimic cu ce să ne cumpărăm cele trebuincioase vieţii în lagăr. Din cauza lipsei de mâncare am ajuns la 34 de kg. aşa eram de slăbit. Pe unii dintre noi ne-au dus la o fabrică de sticlă unde făceam sticla brută’43. “Tot timpul cât am fost în lagăr am lucrat în siderurgie. Prima dată am ajuns la o fabrică de nichel şi cobalt. Aici în cuptoare se separa minereul, la o temperatură foarte mare. Lucram 8 ore cu toate că eram istoviţi de muncă. Lucram întotdeauna fără pauză de masă, mâneam doar de 2 ori pe zi. După un timp am lucrat ca lăcătuş la întreţinerea instalaţiilor de topit minereul. Ziua luam parte şi la descărcarea vagoanelor de pământ şi cocs. Fiecare dintre noi aveam un număr de identitate cu care eram verificaţi la apel în fiecare zi. Am ajuns bolnav din cauza condiţiilior grele, având distrofie musculară. Cu toate acestea nu am reuşit să vin în ţară cu transporturile de bolnavi şi am fost repatriat abia în decembrie 1949”43. 'Lucrând în mină am văzut multe accidente în care pietre cădeau din tavan pe oameni şi-l zdrobeau sub greutatea lor. Aveam norma pe cap de muncitor de 4 vagonete pe zi de umplut. La gradul nostru de slăbire era foarte mult. Cei care-şi depăşeau planul erau recompensaţi de sovietici cu vodcă şi slănină sărată. După 1946 am ajuns ca încărcător pe banda rulantă unde eram supus unui ritm infernal de încărcare. Şi aid ca şi-n mină lucram pe 3 schimburi”44. “Lucram în mină la pusul stâlpilor de susţinere a tavanului. în mai 1945 am reuşit să evadez dar am fost prins numai după o săptămână şi dus disciplinar la o fabrică de armament lângă Harkov La mina de unde fugisem eram foarte slab plătiţi, numai cu 100 de ruble pe lună şi au murit mulţi din cauza numeroaselor aeddente întâmplate în subteran”45. "Mina se afla la 3 km. de lagăr şi la intrarea în ea se face apelul. Cine nu lucra îi era foarte frig şi lucra astfel de nevoie. La fiecare explozie ni se stingeau lămpile cu carbit pe care le aveam pentru luminaL Rămâneam astfel pe întuneric cuprinşi de fiecare dată de teamă. Lucrând în apă cu pidoarele şi fiind şi frig am răcit rău. Am avut 40 de grade temperatură. în acele zile aiuram din cauza febrei şimi doream în fiecare zi să mor. Aveam 20 de ani şi de 2 ani lucram în subteran în frig şi flămând. După ce m-am întremat m-au pus la descărcat vagoane şi la gaterul cu lemne Duminica considerată zi liberă pentru că nu lucram la mină dar eram duşi la cărat pietre din carieră. La început eram obligaţi cu biciul şi patul armelor să intrăm în mină. Din salariul de 30 ruble nu reuşeau acoperirea necesităţilor zilnice”. “Tot salariul pe care ar fi trebuit sâ-l primim de la colhoz era dat direct pe mâncare fără ca noi să primim vreo rublă. Am căzut bolnavă şi-n septembrie 1946 în loc să mă trimită în ţară ne-au dus la Strasfurt în Germania unde am stat în barăci de scânduri şi ca să ne hrănim am lucrat ocazional pe la cine avea nevoie de noi. Aceste lucruri s-au întâmplat până am ajuns acasă'47 “ în lagărul unde ne-au dus erau 52 de mine care în cea mai mare parte trebuiau redeschise cu cei deportaţi. Nu erau unelte, toate funicularele care trebuiau să transporte minereu erau găurite de gloanţe. Ne-au împărţit în 4 companii de muncă. La fiecare companie era un responsabil dintre cei deportaţi alături de un ofiţer sovietic. Aceştia lămureau cu biciul chestiunile neînţelese din limba rusă. Erau persoane care au lucrat şi ca bărbier pentru soldaţii ruşi sau femeile de serviciu în lagăr, in mină lucrau la 300 m adâncime. în 3 schimburi încărcăm minereul de huilă in vagoneţi. Nu ne bărbieram niciodată pentru că mustaţa şi barba ţineau de cald, tot timpul aveam promoroacâ în jurul bărbii aşa era de frig afară. Soldaţii nu aveau câini să ne păzească pentru că nu aveau ce să le dea de mâncare.

De ziua paştelui am fost puşi ca fa o umilire să curăţăm toaletele din lagăr. Mulţi nu reuşeam să ne îndeplinim norma din mină aşa că am cerut ruşilor să ne folosească potrivit pregătirii fiecăruia şi să ne dea o retnbuţie corespunzătoare. Aceste deziderate s-au înfăptuit doar parţial. In vara lui 1945 pe o parte ne-au dus să construim o fabrică de cărămizi. Uneltele de lucru-272-