Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ioan M. Bota: Oameni, fapte şi evenimente în părţile sătmărene, perioada 1945-1952

Ludovic în faţa unei trăsuri. Imediat ce s-a prezentat i-a suit în trăsură şi au plecat la Securitate, aproape de Tribunal. Cum a intrat în sala de anchetă sergentul maior Puşcuţă a fost pălmuit că l-a adus cu arma în bandulieră, lejer, iar pe studentul I. Bota, după un scurt interogatoriu acuzator că vrea să răstoarne guvernul P. Groza l-a bătut cu patul armei de la rastel, l-a călcat cu bocancii în picioare, l-a lovit cu ce-a apucat, până ce-a leşinat. Doamnele funcţionare au fugit îngrozite pe unde au putut. Probabil după cca. o oră de leşin studentul I. Bota s-a trezit plin de apă, însă a fost din nou bătut până la leşin şi s-a trezit abia a doua zi într-o celulă izolată, în subsolul Securităţii, cu dimensiunile aproximative 1,80 m lungă/80 cm lată/1,30 înaltă, aşezat pe o rogojină în întuneric total. Aici a stat 10 zile primind o bucată de pâine şi un pahar cu apă. La nevoie era escortat de gardianul ce-l păzea prin celula mare de la subsol, plină de bărbaţi şi femei arestaţi. Nu avea nici o parte a corpului care să nu-l doară, plin de cucuie, lovit peste tot cu auzul urechii sănătoase (stânga, căci la dreapta l-a pierdut pe front) mult redus. După zece zile Weiss l-a trimis la Penitenciarul Satu-Mare al cărui comandant Constantinescu, a refuzat să-i răspundă la salut. A fost închis singur într-o celulă la etajul III pentru deţinuţii politici, secţie pe ai cărei pereţi erau scrise texte: "Libertate pentru popor nu pentru duşmanii lui!”. După cca. 40 de zile de singurătate, în care numai rugăciunea îl consola şi încuraja, s-a trezit cu domnul Nagy Jeno de cca. 72 de ani arestat şi trimis aici, coleg de celulă şi suferinţă, fiindcă a spus în plină stradă: “Armata Sovietică este o armată de tâlhari, fiindcă m-au jefuit mi-au luat totul!”. Pârât de un evreu, care l-a auzit a fost judecat de urgenţă şi a primit 6 ani închisoare. După alte câteva zile i-au venit colegi de celulă şi suferinţă Părinţii loan Során şi fiul său Felician Során din Pomi, Satu-Mare, fiindcă au refuzat să treacă la ortodoxie şi au îndemnat credincioşii să rămâie statornici în credinţă. Vis-a-vis în altă celulă era închis Păr. Atanasie Maxim, stareţul mănăstirii Bixad, iar în celula alăturată un grup de intelectuali legionari şi ţărănişti.

în noiembrie 1948 studentul Bota a fost adus în faţa Tribunalului civil Satu-Mare, unde judecătorul Ungur şi-a declinat competenţa pentru Tribunalul Militar Cluj, fiind transferat cu trenul, vagon-dubă, într-o noapte la Cluj, aici judecat, condamnat la 6 luni pentru activitate contra orânduirii socialiste, de aici transferat la Aiud, deşi pedeapsa era deja executată, şi abia în noiembrie 1949 a fost eliberat de la Securitatea Aiud, unde după 4 zile încarcerat la subsol, a dat declaraţie că n-a păţit şi n-a văzut nimic şi că se va încadra prin muncă în societate.

Reîntorcându-se acasă slab de nu putea duce o găleată cu apă, după câteva săptămâni, îngrijit de preabuna lui mamă şi surori s-a mai întremat şi a plecat la Cluj, unde, după ce a fost angajat ca muncitor necalificat pe şantierele “Atelierelor CFR -16 Februarie”, ţinându-se seamă de originea sănătoasă: “fiu de ţăran sărac, fost muncitor” având şi bune aprecieri de la foştii lui profesori Dimitrie Todoran, Victor Isac, Liviu Rusu ş.a. a fost reprimit la Universitatea din Cluj- Filosofie, cu anul III tăiat, pentru a se restructura ideologic. Trăind greu, dormind în bucătăria Păr. Vasile Chindriş într-un pat cu măturătorul de stradă Vasile Sumblea, a terminat anul III Filosofie, nu fără a fi afişat la gazeta de perete şi într-o şedină publică ca “agent al Vaticanului” şi “om al Lui Maniu”, fapt pentru care a fost mereu urmărit şi notat la limită la obiectele de învăţământ, dosarul de condamnat politic umărindu-l şi la catedra profesorilor. Anul IV şi examenul de stat în Filosofie le-a făcut, mutat la Universitatea din Bucureşti, calificat în Filosofie şi Pedagogie. A primit dispoziţia de repartizare la catedra de Filosofie a Liceului din Aiud, unde nu s-a prezentat, pentru a nu cădea în excomunicare predând Filosofia ateistă, ci a urmat în trei veri cursurile de perfecţionare de limbă rusă la Universitatea din Cluj, funcţionând ca profesor de limbă rusă 4 ani la Şcoala de 7 ani Cara- Cojocna, jud. Cluj, fiind urmărit pas cu pas de maiorul Boris şi alţii de la Securitatea din Cluj, însă protejat şi apărat de “ţăranii cooperatori” localnici.

Din foştii intelectuali români sătmăreni au rămas foarte puţini în serviciile publice, după ce au făcut compromisuri politice cu noii stăpâni. Aşa mi-i amintesc pe înv. Mătişan la Secţia de învăţământ, pe Steţiu Petru ajuns profesor şi director la Liceul pedagogic de fete ş.a.

Biserica Română Unită a fost desfiinţată, preoţii rezistenţi închişi, iar cei trecuţi la ortodoxie, în multe cazuri, agenţi ai puterii comuniste. Deşi cu o familie numeroasă şi grea, Părintele Mihai Sabău, originar din Oar a rezistat şi a rămas statornic în credinţă catolică, transformându-şi casa în biserică clandestină, fiind arestat, închis, dus la Canal, apoi reîntors se angajează muncitor la “Combinatul 1 Mai” Satu-Mare, iar soţia muncitoare. La fel ca el şi Părintele Alexandru Chindriş cu preoteasa Maria, după ce amândoi au trecut ani grei prin închisorile^-263-