Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Serghei Hacman: Basarabia şi Bucovina în planurile strategice ale U.R.S.S. (anul 1940)

va putea sprijini decât în ameliorarea operaţiunilor de evacuare. Ribbentrop i-a transmis lui Fabrizius să comunice României “să se supună cererii guvernului sovietic”®7. Aproape peste un an, Berlinul a profitat de situaţia care s-a creat în urma realizării pretenţiilor ultimative. în timpul întâlnirii de la München din mai 1941, Hitler i-a propus mareşalului I. Antonescu să participe la realizarea planului “Barbarossa”, remarcând că pentru România aceasta-i unica posibilitate de a recăpăta Basarabia şi partea de nord a Bucovinei, propunându-i totodată şi alte teritorii sovietice până la Nipru pentru a le ocupa şi administra®8. După părerea istoricului german A. Hiltgruber, “pe Hitler îl îngrijora mai puţin participarea militară a României la război, şi mai mult sistarea livrărilor de petrol românesc către Reich”®®.

Despre poziţia Italiei guvernul român a aflat din raportul telefonic al lui R. Bossy, Ministrul României la Roma, în care se menţiona că “guvernul italian consideră de un interes european esenţial, nu numai pentru România, dar şi pentru celelalte ţări, ca România să evite un conflict cu

Uniunea Sovietică”®®.

Turcia făcea cunoscut că ea nu era în măsură să răspundă înainte de-a se fi supus chestiunea Consiliului de Miniştri, a cărui reuniune imediată era împiedicată de faptul că mai mulţi

miniştri se aflau în provincie®1. Vom remarca faptul, că România a primit de la Ankara un răspuns pozitiv, pe care România era în drept să-l primească şi de la ceilalţi aliaţi ai săi, dar numai a doua zi, care anula însemnătatea lui practică.

Guvernul Greciei a comunicat că el nu poate să răspundă înainte de a se fi consultat cu ceilalţi aliaţi din Antanta Balcanică şi formula speranţa că România va şti să evite compromiterea

păcii în Balcani®2.

Iugoslavia se declara hotărâtă să nu neglijeze nimic “pentru a deturna Ungaria şi Bulgaria de la un act nesăbuit”, dar adaugă că, în cazul în care totuşi aceste state ar intra în război contra României, guvernul iugoslav “se va concerta” imediat cu guvernele turc şi grec în vederea studierii

noii situaţii şi aplicării circumstanţelor actuale ale obligaţiilor contractuale®3.

Având în vedere termenul extrem de scurt, pus de ultimatum, aceste răspunsuri evazive

echivalau de fapt cu replici negative®4. Aşadar, România nu putea să aştepte ajutor din partea Antantei Balcanice, care, după aprecierea generalului Weigand, comandantul trupelor franceze în Orient, putea să pună sub arme mai mult de 100 divizii®®.

Nu putea guvernul român să aştepte ajutor nici din partea'Angliei şi Franţei. încă în perioada postbelică România încerca să clarifice poziţia statelor Occidentului în cazul unei

agresiuni sovietice. La 13 aprilie 1939 România a primit garanţii din partea Angliei şi Franţei®®, funcţionarea cărora era considerată de cercurile politice anglo-franceze aproape ireală®7. Ba mai mult, garanţiile fuseseră menite să acopere doar eventualitatea unei agresiuni din partea Germaniei®8. Guvernul român, fiind îngrijorat şi de posibilitatea unor agresiuni din partea Ungariei, Bulgariei, şi mai ales din partea Uniunii Sovietice, după un anumit efort a reuşit să obţină în decembrie 1939 garanţii din partea guvernului britanic, în cazul unei agresiuni sovietice, dar valabile numai dacă Turcia ar veni imediat în ajutorul României, şi în plus nu ar există temeri

privind opoziţia Italiei®®. Vom menţiona că la sfârşitul lui iunie 1940 îndeplinirea acestor condiţii era imposibilă, deoarece Italia încă de la 10 iunie se afla de acum în stare de război”7®, iar cercurile guvernante ale Turciei căutau mijloace de a semna un pact cu Moscova71. în această perioadă Franţa era de acum zdrobită, semnase armistiţiul şi de aceea nu putea, iar Anglia, după înfrângerea de la Dunkerk, nu vroia sau nu era în stare să îndeplinească garanţiile date guvernului român72. Pe lângă toate acestea, luând în consideraţie şi faptul că existenţa garanţiilor anglofranceze încurcau relaţiilor cu Germania73, la 1 iulie 1940 România a renunţat la ele74.

La 27 iunie în Bucureşti au avut loc două Consilii de Coroană, la care preşedintele Consiliului şi ministrul afacerilor străine au comunicat nota ultimativă Sovietică şi răspunsul dat de Germania şi Italia. Dezbaterile treceau sub semnul izolării României şi a imensei primejdii ce plana asupra ei. în discuţii s-au manifestat două orientări: rezistenţa în faţa ultimatumului sovietic - pornea de la sentimentul onoarei naţionale, şi acceptarea lui, pornea de la realitatea militaro-19-