Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Serghei Hacman: Basarabia şi Bucovina în planurile strategice ale U.R.S.S. (anul 1940)

dispunem de foarte puţine informaţii. O anumită explicaţie se poate găsi în telegrama Comandamentului armatei a 3-a române din 29 iunie 1940, expediată de colonelul Halunga. în ea se remarcau, în special, următoarele: “Locotenentul trimis de colonelul Atanasiu (comandantul Grupării Tactice de pe Masivul Păduros Herţa) să ia contactul cu elementele ruse, intrate în Herţa,

a comunicat că ruşii au declarat că ei au greşit că au mers până la Herţa”32 Regele României, Carol al ll-lea, remarca în notele zilnice că orice încercare de a hotărî această problemă n-a avut succes: "Cum ne aşteptam, U.R.S.S. nici nu vrea să vorbească despre Herţa’’33. Cu părere de rău, în istoriografia sovietică, ca şi în cele din republicile fostei U.R.S.S., despre aceste evenimente nici nu se aminteşte. în ce priveşte presupunerea că aceste schimbări teritoriale s-au făcut datorită unei erori, ea, după părerea noastră, nu este convingătoare. Se poate presupune, totuşi, că motivul principal constă în dorinţa părţii sovietice de a schimba raportul distanţei de la frontieră până la oraşul Cernăuţi cu distanţa-capacitate de zbor a proiectilelor de tunuri grele.

Despre intenţia guvernului sovietic de a realiza practic “interesul său faţă de Basarabia’’34 prima dată s-a declarat la sesiunea Sovietului Suprem al U.R.S.S., în 29 martie 1940. Molotov, atunci, a spus: “Printre ţările meridionale vecine este una cu care noi nu avem un pact de neagresiune, România. Aceasta explică existenţa unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară”33.

Declaraţia lui Molotov a stârnit o îngrijorare serioasă în cercurile guvernante ale Bucureştiului. Cum remarca a doua zi Gh. Tătărescu, prim-ministrul României, lui Fabrizius, solul Germaniei, şi mai ales lui K. Clodius, plenipotenţiarul ei, în raportul lui Molotov lipsesc atacurile directe împotriva României, dar, totuşi, împrejurările cer de la România prelungirea înarmării. El a mulţumit Germaniei pentru vinderea către români a armamentului de captură polonez şi a rugat să intermedieze la Moscova, ca ea să nu pretindă Basarabia. Reprezentanţii germani au răspuns că relaţiile germano-române vor depinde de faptul cum va îndeplini România obligaţiunile sale economice faţă de Germania33

Deja la 17 iunie 1940, ministrul român de la Berlin s-a întâlnit cu subsecretarul de stat Woerman, care l-a “asigurat” că Uniunea Sovietică “nu ar pregăti nici o acţiune asupra Basarabiei”. Două zile mai târziu, ministrul englez de la Helsinki, Vereker, informa Foreign Office-ul că în presa finlandeză, după surse germane, au apărut informaţii privind intenţia guvernului sovietic “de a discuta chestiunea Basarabiei”33.

La 23 iunie 1940 guvernul sovietic oficial a înştiinţat Berlinul despre necesitatea realizării pretenţiilor teritoriale sovietice faţă de România. După cum remarca în memoriile sale fostul consilier al ambasadei germane în U.R.S.S., Gh. Hilger, “guvernul sovietic, îngrijorat de succesele neaşteptate ale Germaniei în Franţa, a hotărât să-şi lărgească şi să-şi întărească poziţiile în ritm accelerat, ca să obţină un folos maxim din rezultatul tratatelor încheiate cu Germania în legătură cu separarea intereselor mutuale”33. Ambasadorul german la Moscova, contele Schulenburg, comunica ministerului afacerilor externe: “Molotov mi-a făcut astăzi următoarea declaraţie. Soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare. Guvernul sovietic caută, deocamdată, să soluţioneze chestiunea pe cale paşnică, dar el intenţionează să utilizeze forţa, dacă guvernul român va respinge acordul paşnic. Revendicările sovietice se extind şi asupra

Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineană’’43. Argumentând necesitatea modificărilor teritoriale, în Bucovina partea sovietică se baza în primul rând pe factorul etnic, dar deoarece ucrainenii trăiau în mare parte la nordul provinciei, partea sovietică după ce Molotov şi Schulenburg au avut o convorbire aprinsă la 25 iunie 1940, şi-a limitat pretenţiile doar la partea de

nord a Bucovinei cu oraşul Cernăuţi4^.

în răspunsul ministerului german de externe către Schulenburg se menţiona că Germania va rămâne fidelă înţelegerilor de la Moscova faţă de chestiunea Basarabiei. Referitor la Bucovina, se reliefa că pretenţiile guvernului sovietic constituiau ceva nou pentru Germania. Se mai sublinia că Bucovina fusese o provincie a coroanei austriece, că ea era dens populată de nemţi şi că Berlinul trebuia să le poarte acestora o grijă deosebită42.-17 -