Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
secolul al XV-lea cu al său Unio trium nationum, aşa de mult discutat, nu mai putea adăuga nimic esenţial unui sistem politic şi social ale cărui fundamente fuseseră deja aşezate durabil. La tema noastră mai reţinem demonstraţia istoricului privind existenţa la nivelul elitelor româneşti medievale, inclusiv al celor din Transilvania, a conştiinţei originii romane a poporului şi a latinităţii limbii române.94 Deşi în ultimele două decenii şi jumătate s-au adus contribuţii importante de ordin documentar şi interpretativ la problematica în discuţie94, marcăm totuşi încheierea acestei scurte priviri istoriografice cu studiul menţionat al lui Dan Pleşia din 1987, primul care afirmă cu hotărâre necesitatea reluării sistematice a cercetării nobilimii româneşti din Transilvania şi propune chiar o imagine asupra structurii şi evoluţiei acestei clase sociale, de o deosebită pătrundere. 6. Concluzii; perspectivele cercetării. După cum se constată din cele expuse mai sus, în domeniul cercetării nobilimii româneşti rămâne aproape totul de făcut. înainte de orice este nevoie de eliminarea unor complexe şi prejudecăţi şi considerarea nobilimii - acea parte a elitei românilor din Transilvania, care s-a manifestat în "formă străină" - ca parte componentă legitimă a istoriei naţionale, în totalitatea sa. Chiar dacă a ilustrat o instituţie socială a statelor dominante asupra ţărilor româneşti de la apus şi nord de Carpaţi şi a fost supusă unui proces constant de deznaţionalizare mai ales la vârf, nu trebuie omis faptul că mii de familii nobiliare româneşti s-au alăturat mişcării naţionale în veacurile XVIIIXIX şi au aderat integral la corpul naţional românesc. Deşi componenta nobilă nu face parte din notele esenţiale ale conştiinţei naţionale, mai ales la românii din Transilvania, nu este mai puţin adevărat că şi astăzi mii de familii ar putea să-şi reconstituie o genealogie mergând până la beneficiarii diplomelor din secolele XIV-XV şi se mândresc cu această ascendenţă. Cu alte cuvinte, problema nobilimii româneşti medievale este şi din acest punct de vedere de actualitate. Chiar şi "dezertările" în masa nobilimii şi naţiunii maghiare, de obicei nume ilustre se cer abordate cu detaşare, ca fenomene sociale specifice elitelor popoarelor subjugate anul 1979. Pentru prima parte a intervalului vezi recenta sa exegeză Românii in secolul a! XIII-lea. Intre Cruciată şi Imperiul mongol. Bucureşti, Edit. Enciclopedică, 1993. n Ibidem, studiul Conştiinţa romanităţii la români in evul mediu, p.222-230. Publicat prima oară în anul 1965, în RRH, studiul, răstumând o dogmă istoriograflcă de decenii, a stimulat şi alte cercetări cu rezultate convergente. între care remarcabila Romanitatea românilor a lui Adolf Armbrusten 1,4 Favorizată de cercetătorii români a fost deocamdată epoca de până la 1540, asupra căreia, pe lângă cei citaţi deja, au adus contribuţii importante Iosif Pataki, Costin Feneşan, Adrian A. Rusu, loan A. Pop, Viorel Achim, ş.a. 32
