Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Marius Diaconescu: Postfaţă
Comunicările care au fost prezentate în cele două zile au provocat o serie de dezbateri interesante pe marginea subiectelor respective, antrenând în dispute în special pe cei mai avizaţi participanţi în domeniu. Discuţiile s-au desfăşurat într-o atmosferă pur ştiinţifică, care, de obicei se prelungeau şi după cină, în cercuri mai restrânse (“specializate pe domenii de activitate”), până seara târziu. în cadrul unei mese rotunde pe tema “Evoluţia nobilimii româneşti din Transilvania”, care s-a desfăşurat în prima zi, s-au propus de către organizatori câteva puncte care urmăreau realizarea unei definiţii a nobilimii româneşti din Transilvania, în funcţie de aspectele etnice, juridice şi social-economice, precum şi plasarea ei în structurile regatului medieval maghiar. Discuţiile s-au purtat în special între istoricii români. Poziţia istoricilor maghiari s-a manifestat printr-o prudenţă datorată poate şi specificului temei, cercetată îndeosebi de istoricii români. Se remarcă poziţia obişnuită a istoricilor din Ungaria care consideră că nu se poate vorbi de o nobilime românescă, ci doar de una de origine română. Este un punct de vedere care este valabil doar la elita nobilimii româneşti, care s-a maghiarizat. Divergenţe de opinii au fost în anumite chestiuni chiar şi între istoricii români. Este firesc ca la o reuniune ştiinţifică să nu existe o uniformitate a părerilor participanţilor. Tema simpozionului este una controversată şi în istoriografia română în general. Participarea istoricilor maghiari a dat şi o altă semnificaţie simpozionului de la Satu Mare. De obicei relaţiile dintre istoricii români şi maghiari se reduc fie la relaţii personale, şi ele relativ puţine, fie la reuniunile Comisiei mixte româno-maghiare. Manifestarea de la Satu Mare a reunit pentru prima oară istorici români şi maghiari în jurul unei teme concrete din istoria Transilvaniei. Relaţiile dintre istoriografia română şi cea maghiară se caracterizează de obicei printr-o ignorare reciprocă. Ori este neglijată producţia celeilalte părţi, fie din necunoaştere, fie din ignoranţă, ori sunt aduse acuze reciproce cu privire la afirmaţii mai mult sau mai puţin dovedite ştiinţific. Deseori se face abstracţie de producţia istoriografică a celeilalte părţi în aspectele care îi dezavantajau propria teorie istorică. Cu ocazia acestui simpozion s-a atins şi această problemă a relaţiilor dintre istorici şi istoriografii. După cum sublinia academicianul Engel Pál, obstacolele care există le credem mult mai mari decât sunt ele în realitate. Din ambele părţi s-a subliniat necesitatea unor astfel de întâlniri ştiinţifice, în care profesionalismul să-şi spună cuvântul. Sunt 297
