Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
acestui aspect de istorie socială de până acum86. Deşi se referă la nobilii români în permanenţă, expres la "evoluţia spre nobilime a unui număr însemnat dintre cnezii români şi constituirea unei "stări" nobiliare româneşti"(III, p.411), exegetul nu crede necesar să le acorde măcar un mărunt subcapitol cu acest nume în cele peste 2000 de pagini ale lucrării, în opinia sa, pe linia Bogdan-Iorga-Lupaş, doar cnezii, voievozii şi crainicii sunt îndreptăţiţi a face parte din istoria naţională, iar premisa falsă a "înfloririi" instituţiei cneziale în secolele XIV-XV îi permite să anexeze cnezimii familii şi realităţi la două-trei generaţii după ce au obţinut statutul deplinei nobilităţi. Grandoarea lucrării şi subordonarea faţă de o schemă preconcepută în problemele de natură social-politice 1- au condus pe autor la numeroase erori de detaliu, contradicţii şi confuzii în ce priveşte statutul clasei suprapuse româneşti şi etapele parcurse de la cnezat la nobilitatea deplină. Monografia lui Radu Popa din 1970 Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea marchează o cotitură în istoriografia feudalităţii româneşti din cuprinsul regatului medieval al Ungariei. Deşi istoria socială reprezintă doar un aspect al cercetării sale, încheierile sale sunt argumentate şi lipsite de echivoc. Autorul socoteşte cnezimea drept o clasă feudală de tip prestatal, cu două pături distincte: cnezii de sat şi cnezii de vale şi desenează cu multă preciziune etapele şi măsura adaptării, sub impactul instituţiilor statului maghiar, la modelul dominant al nobilimii regatului, până în prima jumătate a secolului al XV-lea. Demonstrarea faptului că acest proces n-a fost uniform, ci a avut şi reveniri, că cnezul transformat prin diplomă regală a mai continuat multă vreme să fie cnez în satul său sau în satele sale, că între cnezul nobil şi nobilul român propriu-zis nu au fost deosebiri de esenţă, că diferenţierea socială în sânul clasei feudale româneşti este legată direct de măsura asimilării la nobilimea catolică a regatului sau afirmarea explicită a faptului că lichidarea autonomiei locale, ca şi stăpânirea regală, în Maramureş nu s-au putut realiza decât prin atragerea feudalităţii româneşti şi cu sprijinul acesteia sunt tot atâtea deschideri către o abordare ştiinţifică şi fără complexe a problematicii nobilimii româneşti. *" Idem, Voievodatul,passim, dar îndeosebi I, p.203: Cnezi şi voievozi români, p.210: Districtele româneşti; III, p.351-573: Cnezi - cnezate, voievozi - voievodate, crainici - crainicii şi IV, p. 13-68: Districtele româneşti. 1,7 Radu Popa, Ţara Maramureşului in veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970. 29
