Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
discurs la şedinţa solemnă a Academiei din 14 mai 1919 intitulat Fazele dezvoltării istorice a poporului şi statului román''*. La această dată Onciul se afla deja în faza elaborării unei cercetări de amploare asupra istoriei Transilvaniei, începute la 1916 şi intitulate Românii şi ungurii in trecut, căreia i-a elaborat planul , prefaţa şi capitolul prim al părţii întâi intitulat: Românii din regatul ungar medieval şi organizaţia lor naţională în acest capitol, publicat postum, istoricul se ocupă în detaliu de organizarea şi instituţiile proprii ale poporului român, de specificul ţărilor şi districtelor româneşti, precum şi de elementele de unitate circumcarpatică. Cele mai însemnate centre ale vieţii autonome româneşti sunt Hunedoara, Haţegul, Făgăraşul, Banatul, mai ales Caraş-Severinul, şi Maramureşul. La fel cu cnezii şi voievozii, nobilii români sunt prezenţi în toată Transilvania, istoricul subliniind repetat procesul final al înstrăinării lor de elementul românesc. în această "deznaţionalizare succesivă" a voievozilor şi cnezilor români, deveniţi nobili şi catolici, sporind rândurile nobilimii ungureşti, şi în căderea în şerbie a celor rămaşi credincioşi bisericii şi naţionalităţii lor vede Onciul cauzele aservirii depline a poporului român, "rezultat al regimului de opresiune practicat în condiţiile politice şi confesionale ale acelor timpuri"69 * 71 *. Cu aceeaşi optică finalistă, de accentuare a înstrăinării cnezilor şi voievozilor deveniţi nobili, operează şi C.C.Giurescu, în sinteza sa de Istoria românilor din 1935-1937, cât şi în ultima lucrare cu acest titlu din 1976: "... înnobilarea ostaşilor care se distinseseră prin vitejia lor în lupta contra turcilor, în loc să întărească elementul românesc din Transilvania, duce la un rezultat contrar: el răpeşte neamului nostru elementele cele mai destoinice. într-adevăr, aceşti nobili se deznaţionalizează..."77 . Cu toate acestea existenţa unei nobilimi româneşti în tot cursul evului mediu este o realitate de domeniul evidenţei73. Venind dinspre istoria dreptului românesc. Dinu C. Árion publica în anul 1938 monografia despre Cnejii (chinejii) români, cea mai amplă abordare a instituţiei cneziale de după Bogdan. Partea a doua, şi cea mai amplă, a lucrării este dedicată cnezilor şi cnezatelor din Ungaria medievală, utilizând întreaga bibliografie şi izvoarele problemei. în opinia sa, confirmându-1 pe Xenopol, existenţa nobilimii româneşti în 69 Ibidem, p.299-325. 7,1 Ibidem, p.330-366. 71 Ibidem, p.364. 73 Constantin.C. Giurescu, Dinu.C. Giurescu, Istoria românilor. II, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p.58-59. 73 Ibidem, p. 59, 214. 25
