Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Tóth István György: A kisnemesség szerepe és társadalomképe a 18. században

Imaginea socială şi rolul micii nobilimi în secolul al XVIII-lea

(rezumat)

Potrivit legilor din anul 1608 nobilimea, clasa socială privilegiată a societăţii feudale, apare diferenţiată în două categorii: pe de o parte marea nobilime, alcătuită din baroni, conţi şi prinţi, invitaţi individual la adunările dietale de către rege, iar pe de altă parte nobilimea de rând.

Recensământul efectuat sub Iosif al II-lea în anii 1784-1787 oferă pentru prima oară date credibile despre ponderea ocupată de nobilime în societatea vremii. La o populaţie recenzată de circa 9 milioane de locuitori, numărul nobililor se cifra la 360 000, adică aproximativ 4%.

în cursul secolului al XVIII-lea au fost colonizate în Ungaria numeroase familii de ţărani care vor fi înnobilate în epoca stăpânirii otomane. Prin unnare, nu e de mirare faptul că la începutul secolului al

XVIII-lea nobilimea reprezenta cam 20% din totalul populaţiei. înnobilări masive vor avea loc în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în timpul lui Leopold I (1657-1705). Diplomele de nobilitate erau emise la Viena şi înregistrate în “cărţile regeşti”. Spre deosebire de secolele anterioare, aceste diplome de blazon (armales) nu mai erau însoţite de donaţii de moşii. Beneficiarii, lipsiţi de moşii şi iobagi, se bucurau în schimb de scutiri de impozite şi vămi.

Deşi din punct de vedere juridic exista o singură nobilime de rând, în realitate distingem două pături bine conturate şi diferenţiate: nobili posesori de moşii şi mica nobilime. Pragul de departajare, la nivelul secolului al XVIII-lea, însemna o moşie de cel puţin 100 de iugăre.

Această departajare este sesizabilă şi prin formula de adresare: praenobiles, generosus şi perilustris pentru nobilii posesori şi nobilis pentru mica nobilime.

230