Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română

fiul mamei sale maghiare şi conducătorul poporului care l-a adoptat", iar Nicolae Olahus "a fost catolic în tot cugetul lui , în tot scrisul lui, toată activitatea lui s-au cheltuit în afară (subi. N.I.) de dezvoltarea vieţii noastre"5’ . Ei, nobilii români, sunt "dintre români, dar nu pentru români şi ai românilor"53 54.în cuprinsul aceleiaşi lucrări istoricul are însă grijă săşi tempereze şi nuanţeze aceste afirmaţii atât de tranşante. Astfel, acelaşi Iancu de Hunedoara "s-a simţit român"55, "a fost un adevărat român în ceea ce priveşte destoinicia modestă"56, iar caracterul său este "reprezentativ" pentru elementul românesc din Ungaria. El relevă rolul marelui oştean ca exponent al unităţii româneşti în lupta antiotomană, al "silinţelor colective ale întregului neam românesc de la un capăt la celălalt al întinderii sale57. El personifică în fiinţa lui supremă neamul întreg şi "dă direcţia puterilor lui, a căror tendinţă a recunoscut-o". Românii dobândesc o "importanţă extraordinară pentru regalitatea angevină luptătoare"58şi cu atât mai mult în secolul al XV-lea, al marii confruntări cu puterea otomană. în vremea voievodului de la Hunedoara rolul românilor din Transilvania e aşa de mare "încât în anumite ţinuturi mai toate dregătoriile sunt ale lor" şi tot acolo Ardealul are un "caracter românesc foarte pronunţat" pe la 145059.

Cu toate acestea, aprecierea asupra rolului şi locului nobilimii româneşti rămâne mai curând negativă: "Trecând la curtea regelui, descendenţii voievozilor şi cnezilor intrară pe la jumătatea secolului al

XV-lea, trecând la catolicism, în nobilime, va să zică în naţiunea ungurească, însemnând foarte mult în mijlocul vieţii militare şi politice a Ungariei, dar în aceeaşi măsură însemnând mai puţin în viaţa naţională a românilor"60. Istoricul concede totuşi că poporul român din Transilvania "a câştigat uneori, prin anumiţi reprezentanţi ai săi, o situaţie eminentă în viaţa constituţională a statului din care face parte"61, că a trăit şi o viaţă politică "de multe ori în fonnă străină" şi "noi suntem datori să urmărim forma străină sub care se ascunde viaţa noastră naţională"(s.n - I.D.)62.

53 Vol. 1, p.5-6.

54 Ibidem, p. 100.

55 Ibidem, p.5.

56 Ibidem, p. 111.

57 Ibidem, p.99.

58 Ibidem, p.31.

59 Ibidem, p. 110-111.

60 Ibidem.pAOO.

61 Ibidem, p.l 16.

62 Ibidem, p.l3.

23