Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ioan Haţegan: Banatul la 1478. Sinteza vieţii economice, politice şi militare a unui ţinut într-un an de răscruce al istoriei sale
de mediere13. Acest fapt nu se putea petrece decât după terminarea convorbirilor din Trasnsilvania, iar intervalul cel mai posibil este sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie 1478. La 3 iulie regele Ungariei îi scrie sultanului Mahomed al II-lea despre sosirea la Buda a soliei otomane, conduse de Gelbeg14. Schimbul de solii duce la concluzia că Basarab cel Tânăr i-a scris imediat după 12 iunie şi sultanului care a şi trimis solia la Buda. Matia Corvin trimite, odată cu scrisoarea şi un sol, pe Petru Doczy, castelanul de Cuvin amintit mai sus. De misiunea acestuia nu poate fi străin Pavel Chinezu, ba dimpotrivă considerăm că tocmai el a fost cel ce dorea ca unul dintre oamenii săi să plece în solie spre a afla cât mai multe lucruri despre regiunile dunărene turceşti şi despre intenţiile Porţii. Un militar cu experienţa acestui sol le putea observa foarte uşor, lucru pe care l-a şi făcut, beneficiind şi de salvconductul primit de la sultan. în august solul regal se întoarce la Buda cu veşti îmbucurătoare. Sultanul cere drept garanţie a intenţiilor de pace dărâmarea a două fortificaţii dunărene pe care nu le numeşte în scrisoarea sa de răspuns, semn că nu avea de gând să îndeplinească cererea. în plus Matia Corvin nu este mulţumit nici de termenul de o lună şi jumătate pe care-1 fixase sultanul pentru semnarea tratatului de pace. De fapt regele voia să câştige cît mai mult imp, întrucât deabia cu câtva timp în urmă reuşise să întărească respectivele cetăţi. Credem că acestea pot fi sau două mici fortificaţii dunărene în zona Belgradului sau două din cele trei cetăţi bănăţene întărite în această vară (Cuvin, Horom sau Pozazin). Nici sultanul la rândul său nu dorea cu adevărat pacea, fiindcă condiţia pusă nu putea fi acceptată. Prin urmare ambele părţi tatonează doar intenţiile adversarului, nefiind dispuse decât la eventual la un armistiţiu, nicidecum la o pace mai îndelungată. Cum ar putea fi altfel explicată incursiunea otomană întreprinsă asupra Croaţiei, în plin schimb de amabilităţi? Până la urmă din atâtea discuţii nu se alege nici cel mai mic rezultat. Regele vrea să amâne conflictele decisive cu otomanii spre a-şi putea continua războiul său austriac şi, mai ales, să-şi consolideze regiunile dunărene grav afectuate 15 Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, XV/1, Bucureşti, 1915, p. 99. 14 Fraknói Vilmos, Mátyás királyi levelei, I, Budapesta, 1893, p. 381. 166
