Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ioan Haţegan: Banatul la 1478. Sinteza vieţii economice, politice şi militare a unui ţinut într-un an de răscruce al istoriei sale
repetate cuceriri şi distrugeri, refaceri sau renovări, acestea sunt aspectele obişnuite în viaţa cetăţilor bănăţene. Datorită numărului mare al fortificaţiilor şi multitudinii evenimentelor politico-militare cu care au fost confruntate, este greu de stabilit în câteva cuvinte o tipologie exactă a acestora. Ne vom rezuma la o privire de ansamblu, în care ţinem cont de durata existenţei cetăţii şi de primejdiile pe care le-au avut de înfruntat. Pe primul plan se situează cetatea Timişoara, alături de Belgrad, punct nodal pentru pătrunderea otomanilor spre centrul continentului. Vorba care circula în secolele XVIXVII cu privire la Timişoara avea un mare grăunte de adevăr: cine cucereşte Buda cucereşte o cetate, iar cine cucereşte Timişoara cucereşte o ţară. în întreaga sa istorie această cetate a fost cucerită doar de două ori: în 1552 de otomani şi în 1716 de austrieci; ambele asedii s-au terminat prin capitularea garnizoanei şi nu prin cucerirea prin asalt a zidurilor. De remarcat că în cei doi ani menţionaţi ploile au lipsit şi sistemul inexpugnabil de apărare al cetăţii: braţele cu apă şi mlaştinile din jurul ei nu au mai funcţionat la adevărata lor valoare. în imediata ei apropiere, ca valoare şi cu aceleaşi caracteristici, se situează Severinul şi salba sa de fortificaţii: Orşova, Insula Banului, Ada-Kaleh, Grădeţul. Celelalte cetăţi bănăţene de pe malul nordic al Dunării: Cuvin, Pancevo, Horom, Pojejena, Sf.Ladislau, Dubovac, Liboradja, Stănilăuţi, Sviniţa, Peci, Drencova, Tomişte, Tricule, Starişte, Ogradena, Gureni, s-au constituit într-o adevărată centură de apărare care şi-a îndeplinit menirea timp de aproape două secole de presiune otomană. O a doua linie de apărare era formată din cetăţile situate la nord de linia Dunării: Mehadia, Caraşova, Vrsac, Ilidia, Bârzava, Almăj, Sângeorge, Semlacul Mare, Dupliaj, Becicherecul Mare (Zrenjanin), Peciul Nou, Cuieşti, Bocşa, Gherteniş, Fârşiug, Valea Deni, Rovina, situate pe văile râurilor interioare până spre centrul Banatului. Le urmează cea de-a treia linie alcătuită din cetăţile de pe valea inferioară şi mijlocie a Timişului şi Begăi: Caransebeş, Lugoj, Jdioara, Tumu Ruieni, Costei, Fârdea, Susani, Sâlha, Hodoş, Bizere; Măcicaş, Ciacova, Hasnos, Macedonia, Jobag, Ivanfalva, Jebel, Obad, Voiteni, Sarad, Chery, Dragşina, Berini, Sacoşul Turcesc, Chuze, Ictar, Ivanda. Ultima linie, cea mureşană, era alcătuită din cetăţile de pe ambele maluri ale Mureşului până la vărsarea sa în Tisa: Makó, Tompos, Donat-Tomya, Cenad, Sânnicolaul Mare, Periam, Dudeştii Vechi, Nădlac, Felnac, Igriş, 161
