Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ioan Drăgan: Cnezi şi nobili români în vremea Corvineştilor
(Maramureş) cnezatul Săcel (Kys Zachal sic!) cu titlul de danie nouă, în condiţiile oricărei danii cu drept nobiliar37. Nobilii bănăţeni Iacob, Şerban, Ladislau şi Ianciul obţineau scutire "de toate veniturile cneziale" (de universos proventus keneziales) datorate banilor pentru moşiile lor Măcicaşul de Jos şi Also Töwish. *' Alţii, din Băieşti, erau întăriţi la 1458 în cnezatul moşiilor Băieşti, Ohaba şi a părţii de cnezat care începe de la Râul Alb "sub acele condiţii, sarcini şi slujbe, în care ceilalţi cnezi şi nobili din districtul Haţeg obişnuiesc să-şi ţină cnezatele"(si/6 Ulis tarnen conditionibus, oneribus et sei-vitutibus qnibus ceteri kenezii nobilesque districtus de Haczak suos keneziatus teuere consueveruntf4 39. Mult mai târziu, la 24 iulie 1485 regele Matia poruncea din Viena conventului din Leles să pună pe preotul Laurenţiu cu fraţii Petru, Briciu şi Torna precum şi pe Vasile, loan şi Teodor (cu toţii) fiii lui Gheorghe Iuga de Talabor în stăpânirea cnezatului posesiunilor Talabor şi Dulfalu cu drept deplin, la cererea lor40 41. Un caz mai aparte, semnificativ pentru puterea de supravieţuire a instituţiei cneziale, se petrece spre sfârşitul domniei regelui Matia. La 1487 nobilii din Lupşa, pe valea Arieşului (comitatul Turda), au fost în cele din urmă dovediţi pe cale judecătorească de către vecinii şi duşmanii lor seculari locuitorii din Baia de Arieş, pierzând moşiile strămoşeşti. Deşi aveau acte de nobilitate încă de la Ludovic I, ei îşi pierdeau stăpânirea pământului, ce cădea în interiorul limitei circulare de o milă în jurul oraşului, în favoarea minerilor, care aveau act de la Carol Robert. Sentinţa menţionează însă faptul că Lupşenii păstrează în continuare "funcţia cnezatului" (honor keneziatus)\4'. Deşi recunoscuţi ca nobili, atât prin acte regale, cât şi de către comunitatea nobililor din comitatul Turda, lupşenii îşi exercitau până la această dată stăpânirea după obiceiul cnezatului, sub cele două aspecte inseparabile: de stăpânire a pământului (dominium) şi jurisdicţia rezultată din ea. Pierzând-o pe prima, cealaltă 37 Mihályi, 215. 3* Actul lui Iancu din 29 mai 1453, Caransebeş, ínÁTra.MÓ.Hl, 302. 39 V. supra, nota 8. J" Mihályi, 329. înrudirea lor nu este clară. Petru, Briciu şi Luca sunt desemnaţi ca “fraţii români" ai popii Laurenţiu, iar, în continuare, Vasile, loan şi Teodor ca fii ai lui Gheorghe Iuga. într-un alt mandat din 21 septembrie 1485. Buda, popa Laurenţiu apare explicit ca fiul defunctului Gheorghe Iuga de Talabor, alături de fraţii săi Petru, Briciu şi Vasile ibidem. 330) 41 I.Minea, în Cercetări istorice, X-X1I, p.39-42. 123
