Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ioan Drăgan: Cnezi şi nobili români în vremea Corvineştilor
în secvenţa istorică de care ne ocupă coexistă la nobilii români două tipuri de stăpânire a pământului, ambele de esenţă nobiliară. Una este cea nobiliară tipică, existentă în tot cuprinsul regatului, cealaltă este cea continuatoare a celei cneziale. Nobilii români stăpâneau ambele tipuri de posesiuni concomitent sau, după caz, numai un singur tip. Este de observat aici faptul că donaţia nu se realiza după statutul juridic al beneficiarului , ci după cel al moşiei donate, la care suveranul poate adăuga anumite scutiri şi privilegii. Nobilii români stăpâneau cu drept nobiliar deplin, atât unele din fostele cnezate primite cu acest drept, sau ajunse astfel în urma unor privilegii succesive, cât şi toate celelalte posesiuni, obţinute prin danii mai cu seamă în afara districtelor, în cuprinsul regatului. Acestea erau desemnate cu termenii conscraţi: possessio, villa, predium şi se supuneau regimului obligaţiilor obişnuite faţă de stat şi preceptelor dreptului nobiliar. Acest drept stabilea o diferenţiere clară în ce priveşte succesiunea între categoria bunurilor dobândite (acquisititia) şi categoria bunurilor moştenite (avitica). Este cazul stăpânirilor lui loan Cândreş din Sătmar, Ugocea, Bereg şi Sabolciu, ale lui loan Ungur, pe care le-a obţinut din domeniul nobililor de Lossoncz căzuţi în necredinţă, ale bănăţenilor Petru Dej de Timişel şi Petru Vistier de Măcicaşu în Transilvania sau chiar ale domnilor şi boierilor români aci, care nu se deosebeau cu nimic din punct de vedere juridic de alte stăpâniri nobiliare din cuprinsul regatului. Proprietatea nobiliară românească din vremea Corvineştilor se exercită însă după dreptul cnezial şi este continuatoarea directă a celei cneziale. Ea poartă chiar acest nume, de "cnezat" (kenezatus) "posesiune românească" (possessio wolachicalis) sau posesiune dăruită "cu drept cnezial" (more keneziatus) şi este de regulă ereditară, moştenită. în acest caz, dania regală este de fapt recunoaştere a stăpânirii, cazul cel mai frecvent la cnezii şi nobilii români şi îi cuprinde de obicei pe toţi membrii devălmăşiei. Nobilul român poate fi donat şi cu cnezate sau posesiuni româneşti, altele decât cele ereditare, obţinute prin căsătorie, cumpărare şi alte aranjamente, ori revenite dreptului de danie al suveranului. în epoca studiată, la fel cu statutul şi numele proprietarului său, devenit nobil, cnezatul este din ce în ce mai mult asimilat cu proprietatea nobiliară propriu-zisă. El se conferă întru-totul asemenea posesiunilor 115
