Iercoşan, Neţa: Cultura Tiszapolgár în vestul Romaniei (Satu Mare, 2002)

Anexe

193

Distribuţia eterogenă a oaselor pe specii şi regiuni anatomice, ca şi gradul lor de fragmentare confirmă supoziţia autorului săpăturii referitor la funcţia gropii, respectiv aceea de deşeuri menajere. Nici un os nu este întreg existând numai săpături de diafize, coaste, vertebre, dentiţie izolată.

Atât pe resturi cât şi pe număr minim de indivizi (NMI) predomină speciile vânate. Evident, eşantionul nu reflectă în totalitate spectrul faunei din zona exploatată de comunitate în acea vreme. Astfel, dintre speciile domestice lipsesc ovicaprinele şi câinele, prezenţe constante în loturile de faună eneolitică. Pe materialul existent se remarcă prevalenţa resturilor de mamifere cânate, ele reprezentând cca. 2/3 din lot. O comparaţie cu un alt eşalon faunistic Tiszapolgâr, dintr-un areal mai îndepărtat, de la Parţa (nivelul 4) din câmpia Banatului, sugerează unele repere comune:

• frecvenţa scăzută a mamiferelor domestice;

• ponderea majoritară a oaselor de specii sălbatice.

Situaţia înregistrată în situl de la Carei-Cozard pare să

reflecte tendinţele economiei animaliere de la sfârşitul neoliticului din Câmpia Banatului, şi anume:

■ scăderea ratei bovinelor, care în siturile neolitice atingea cote de până la 50%;

■ creşterea ratei suinelor;

■ intensificarea vânătorii.

In privinţa vârstei de sacrificare a animalelor vânate situaţia este următoarea:

Din cele două exemplare de bovine unul avea 6-10 luni iar celălalt peste 4,5 ani. Acesta din urmă era un mascul puternic.

Singurul porc tăiat avea 1-2 luni.

Materialul cerbului provine de la un adult tânăr şi de la un matur. Individul matur a fost vânat în perioada de iarnă.

Oasele de căprior aparţin unui subadult şi unui adult.

Resturile mistreţului provin de la două exemplare mature.