Iercoşan, Neţa: Cultura Tiszapolgár în vestul Romaniei (Satu Mare, 2002)
IV. Periodizare a şi cronologia descoperirilor Tiszapolgár în vestul României
172 cimitire separate de aşezări, înmormântările izolate în aşezări fiind excepţii; locuinţele adâncite (bordeie) şi de suprafaţă; renunţarea la pictarea ceramicii şi la decorul incizat; faptul că în compoziţia pastei vaselor se găseşte mâl, arderea este bună, culorile predominante fiind cele deschise: roşu, cărămiziu, gălbui; ornamentica este foarte săracă şi se reduce la proeminenţe-cioc perforate şi semiperforate, butoni simpli şi perforaţii mici în piciorul scund al vaselor; tipurile ceramice predominante sunt paharele (A) care marchează începutul fazei şi culturii, vasele-ghiveci (C), amforele (D) şi vasele cu picior scund (H şi L); obiectele din aramă sunt rare şi reprezintă mai ales podoabe. b) Fa%a B sau evoluată (clasică sau târzie; pl. 3) are următoarele note specifice: aşezări mai întinse, situate în zona de câmpie, cu un strat de cultură mai consistent, reflectând o oarecare stabilitate; locuinţele sunt de suprafaţă şi semiadâncite; pasta ceramicii este omogenă, bine netezită şi arsă, are uneori angobă lustruită ceea ce dă vaselor un luciu metalic de culoare închisă: cenuşiu, negru sau maroniu; ca forme ceramice predomină paharele (A), holurile, oalele, fructierele şi suporturile (H, I, J) cu picior înalt şi perforat precum şi borcanele (E). Apariţia oalelor cu două torţi pe buză („oala de lapte”) marchează sfârşitul culturii Tiszapolgâr şi începuturile culturii Bodrogkeresztúr; se confecţionează şi se utilizează unelte şi arme masive din cupru (în special topoare). 3. Stratigrafia Deşi puţine situri Tiszapolgâr din cele semnalate în vestul Românei au observaţii stratigrafice clare, acestea permit totuşi o
