Iercoşan, Neţa: Cultura Tiszapolgár în vestul Romaniei (Satu Mare, 2002)
III. Elementele componente ale culturii Tiszapolgár în vestul României
112 O altă clasificare a aşezărilor Tiszapolgár ar putea fi realizată ţinând seama de grosimea stratului de cultură, criteriu de aproximare a duratei locuirilor. In acest sens se deosebesc: a) aşezări de durată mai mare, cu un strat de cultură mai consistent, având uneori mai multe nivele, şi b) aşezări sezoniere, cu un strat de cultură foarte subţire ori lipsă. Datorită duratei relativ scurte a culturii Tiszapolgár aşezările au, în general, un strat de cultură destul de subţire, de 20-30 cm, uneori chiar mai puţin, excepţie făcând tellurile. In ceea ce priveşte întinderea aşezărilor, datele pe care le avem la dispoziţie, provenind de la săpături şi cercetări de teren, nu oferă decât în puţine cazuri aproximări asupra suprafeţelor. In acest sens se pot distinge trei categorii de aşezări, evident, stabilite convenţional: a) mici, cu suprafaţa sub un hectar, care, presupunem, aveau până la 20 de locuinţe; b) mijlocii, de până la 2 ha şi cca. 35-40 locuinţe, şi c) mari, cu o suprafaţă de peste 2 ha şi, probabil, peste 50 de locuinţe. Majoritatea aşezărilor din zona noastră se încadrează în primele două categorii, cel puţin ca suprafaţă, aşezările mari constituind cazuri de excepţie (Homorodu de Sus, Oradea, Sântana şi Zalău). Şi în privinţa densităţii aşezărilor există mari diferenţe atât pe zone mari cât şi pe microzone, situaţia putând reflecta, fie condiţiile fizico-geografice concrete din perioada eneolitică timpurie, fie stadiul actual al cercetărilor. Astfel, analizând harta răspândirii aşezărilor Tiszapolgár din vestul României se constată o concentrare mai mare a acestora în sectorul sudic, respectiv Câmpia înaltă a Aradului şi în sectorul nordic, mai ales între râurile Barcău şi Someş, aşezările lipsind în Câmpia joasă a Crişurilor, probabil inundată şi înmlăştinită în acea perioadă27. Această concentrare a aşezărilor ar putea sugera şi zonele genetice, de formare, ale culturii Tiszapolgár, dacă ne referim la faza 27 Şi astăzi această zonă are cea mai mică altitudine (91 m) din toată Câmpia de Vest, ea a fost supusă desecării şi regularizării cursurilor de apă încă din prima jumătate a sec. XIX, cf. M. Botzan, Apele în viaţa poporului român, 1984, pp. 304-316; Gh. Măhăra, Câmpia Crişurilor — studiu fizico-geografic, Bucureşti, 1977, p. 17.
