Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
I. Cadrul antropogeografic al zonei studiate. Date generale şi orientative
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă secolului al XV-lea printr-un proces îndelungat, zona Tisei Superioare intră sub jurisdicţia acestei episcopii, mai ales după ce în anul 1646 episcopul Tarasovic acceptă unirea cu Biserica Romei: Sătmarul la 1690, Maramureşul la 1732 etc5. Prezenţa bisericilor de lemn din Maramureş (Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Moisei, Repedea, Poienile de sub Munte, Crăciuneşti etc.), Sălaj (Sălăţig, Ulciug, Poarta Sălajului, Noţig, Chechiş etc.), Satu Mare (Corund, Soconzel- biserica a ars în totalitate în urma incendiului din anul 2009, Stâna, \âgaş, Lechinţa), adevărate capodopere de creaţie artistică, confirmă încă o data unitatea în cultură şi evoluţie a ariei avute în vedere. Unitatea zonei studiate este evidenţiată şi de terminologia activităţilor de cultură materială folosită de locuitorii acestei zone, fie că vorbim de cea alimentară - caş, brânză, pâine, mălai etc; de cea agricolă - ţarină, ogor, brazdă, plug; sau de cea arhitecturală - casă, pod, grindă, topor. Un factor important de influenţare a culturii materiale şi spirituale a întregii zone 1-а constituit fără îndoială, colonizarea în secolul al XVIII-lea a unei populaţii de etnie germană, colonizare întreprinsă atât de marii nobili maghiari sau germani, cum ar fi cazul conţilor Károlyi şi Perényi în Sătmar şi Ugocea, conţilor Wesselényi în Sălaj, contelui Schönborn în zona Mukacevo sau de către stat (Erariu) cum este cazul în zona Maramureşului. Aceşti colonişti au adus cu ei tehnici avansate de cultivare a pământului, creştere a vitelor, de organizare a gospodăriei, sisteme de construcţie şi locuire, hrană şi alimentaţie, constituind un factor de progres în zonele amintite. Din păcate astăzi cea mai mare parte a acestei populaţii a dispărut, în urma celui de al doilea război mondial, a emigrării voluntare în Germania şi a maghiarizării cum este cazul satelor şvăbeşti sătmărene unde şi azi mai trăiesc aproximativ 20.000 de etnici germani care nu-şi mai cunosc limba6. 5Ovidiu Ghitta, Naşterea unei biserici. Biserica greco-catolică din Sătmar în primul ei secol de existenţă (1667-1761), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2001, p. 33. 6 Vezi pe larg Cultura materială şi spirituală din Bazinul Tisei Superioare. Influenţa populaţiei germane asupra culturii celorlaltor etnii din regiune, Satu Mare, Ed. Muzeului Sătmărean, 2003 passim. 27
