Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
IV. Disoluţii arhitectonice în satul tradiţional din nord - vestul Tranvaniei. Palatul rece versus casa primitoare
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă Schimbările care apar la nivelul credinţelor religioase (românii din Maramureş dreapta şi stânga Tisei şi ucraineni din Maramureş şi Satu Mare au renunţat, în număr mare, la biserica creştină ortodoxă ori greco-catolică trecând la „adevăr” în cadrul cultelor neoprotestante) influenţează într-un mod evident păstrarea şi conservarea obiceiurilor, tradiţiilor şi a modului de trai al oamenilor. Membrii acestor grupuri religioase renunţă foarte uşor la elementele identitare - port tradiţional, practici rituale, obiceiuri, elemente de organizare a interioarelor „de când sântem la adevăr am ţâpat hainele româneşti, copţii nu mai mărg la cămin, că mai îs profesori care îi învaţă să joce şi să cânte româneşte, da noi n-avem voie la distracţie, iconele le-am ţâpat hăt pă vale că-i chip cioplit, blidele şi pă alea le-am spart, la ce-s bune pă păreţi, ştergurile le folosim da nu pă păreţi” ne povesteşte acestea uşor iritată o informatoare de teren dintr-un sat îndepărtat - Topcino în Transcarpatia, care a răspuns chestionarului nostru până la momentul întrebărilor legate de religie. Am aflat că o cheamă Ana că are 67 de ani (în anul 2004), deşi arăta asemeni unei femei de 76 de ani, era pocăită de cinci ani „fraţii mă ajută, mi-o dat bani şi mâncare, am fost bolnavă şi m-o ajutat, io nu trebe numa să mă duc la adunare, să mă îmbrac ca ii, nu credem în bobene, nici în babe, pă la noi nici nu sunt deaeste, pote oricând o fost da io nu mai ştiu şi nu cred, aieste-s prostii”. La întrebarea ce obiceiuri erau pe vremuri când se construia casa ne spune „nu mai ştiu io nimic, io cu bărbatu mneu am făcut casa da n-am făcut nimnic, nici meşteru no făcut nimnic aşe ţâu minte, amu când am spart casa şi o construit copţii o ridicat-o ca alţii din sat”. Religia, mai ales în cazul grupurilor minoritare, este un foctor deosebit în păstrarea mărcilor identitare, a obiceiurilor şi tradiţilor. Evoluţia socială şi atitudinea, mentalitatea localnicilor din zona studiată, contribuie în mod cert la apariţia disoluţiilor din arhitectură. Omul din mediul rural percepe noul, modernul, etapizat şi stratificat: „în ceea ce priveşte viaţa cotidiană, se confirmă în cazul oşenilor legitatea 134
