Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
III. Architectură spirituală/architectură culturală. Tipare mentalitare ale construcţiei
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă 2. TIPARELE MENTALITARE ALE CONSTRUCŢIEI. OBICEIURI DE CONSTRUCŢIE 2.1 Alegerea locului Pentru omul satului tradiţional nimic nu era întâmplător, cu atât mai mult construirea unei case. Ridicarea unei case era nu doar un proces mecanic de muncă standardizată, ci totul era punctat cu momente în care trebuiau să se performeze acte ritualice benefice, care să conducă la consacrarea casei şi să îi confere acesteia un echilibru care să se repercuteze apoi şi asupra locuitorilor ei. Toate acestea se datorau unui tipar mentalitar al construcţiei, văzută, încă din cele mai vechi timpuri, ca un act exemplar, pe care nu îl puteau performa decât meşterii cei mai pricepuţi. Urmare a acestei mentalităţi bine conturate în colectivitatea satului tradiţional, ridicarea unei case avea la bază obiceiuri de construcţie care o individualizau şi îi confereau spiritualitate şi forţă protectoare simbolică. Datorită importanţei casei în viaţa familiei, omul tradiţional alegea cu grijă locul de construcţie, ţinând cont pe lângă aspectele pragmatice (teren plat, apropierea unei surse de apă potabilă, teren nemlăştinos) şi de aspectele magice şi simbolice. Era de dorit să se identifice locul bun (curat) - care este roditor, aducător de bine; şi locul rău (necurat) - nerodnic, aducător de rău, deoarece proprietăţile locului se transmit casei, gospădăriei. Aşa ajungem să avem casă bună şi casă rea. Se căuta un loc bun care să asigure viitoarei construcţii: noroc, bogăţie, să fie ferită de duhuri necurate, să nu rămână pustie10. Existenţa sau repetarea unor practici, cutume şi 10 loan Toşa, op.cit., p. 25. 110
