Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente: Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 4. (Satu Mare, 2007)
Obiective / Esettanulmányok / Case Studies - Mihaela Sanda Salontai: Restaurarea catedralei romano-catolice de la Alba Iulia dupăincendiul din 1277
151 Restaurarea catedralei de la Alba Iulia după incendiul din 1277 episcopul folosea şi el intrarea canonicilor, fie intra prin portalul princiar direct în navă, care era mai aproape de palatul episcopal dar mai departe de cor. Nu ştim ce rol a avut uşa suspendată din capătul apusean al colateralei sudice, dar aceasta nu putea avea altă utilitate decât aceea a unui acces secundar sau fortuit din palatul episcopal în nava bisericii. în contract mai este amintit tumul clopotniţă care se înălţa odinioară peste careul de la intersecţia transeptului cu nava centrală. Din acest turn se păstrează parţial doar nivelul inferior, ascuns sub şarpanta bisericii. După cum ne indică traseul zidurilor rămase, era un turn pe plan poligonal cu opt laturi, rezultat dintr-un pătrat cu colţurile retezate la 45°. Zidurile sunt clădite din blocuri neregulate de piatră ecarisată, neşlefuite, alternate pe alocuri cu piatră de carieră. Nivelul inferior al turnului comunică prin câte o deschidere arcuită cu podul transeptului, cu cel al navei centrale şi al corului, de unde se poate deduce că nu era vorba despre un tum lanternă, prin care să fie luminat spaţiul careului, ci a fost probabil o clopotniţă înălţată cu un nivel deasupra acoperişului, iar traveea careului avea bolta la cota actuală. Refacerea acestui tum a constat în rezidirea sa în maniera descrisă în contract, cu blocuri de piatră şlefuite la exterior şi brute la interior. Meşterii pietrari Şantierul a fost organizat în două etape succesive, defalcate pe categorii de lucrări. în prima etapă au fost executate lucrările de pietrărie, pentru care a fost angajat un maistru pietrar (magister lapicida) străin. După cum indică numele, acesta era originar din oraşul Saint-Dié23, în Lotharingia, pe atunci provincie de graniţă a Imperiului Romano-German. Saint-Dié este situat pe cursul râului Meurthe, încadrat de valea Rinului, la est, şi valea Moselei, la vest, iar în secolul XIII era cuprins în dioceza de Toul (arhiepiscopia de Trier), din care în 1777 s-a desprins ca nou sediu episcopal. Catedrala Notre-Dame, o veche biserică colegială construită în a doua jumătate a secolului al XII-lea, este o bazilică în sistem legat, cu transept şi un cor gotic, reconstruit între anii 1270-128324 sub patronajul episcopului de Toul, Conrad von Tübingen25. Constructorii acestei biserici au rămas necunoscuţi, iar mărturiile despre meşterii care au lucrat pe şantierele medievale din regiune încep să apară abia din secolul al XIV-lea. Cele mai vechi nume cunoscute sunt cele ale pietrarilor Jehan din Metz, înmormântat în claustrul catedralei din Toul în 1346, Pierre Perrat, angajat pe viaţă de capitlul catedralei din Toul în est de traveea careului, pe faţada sudică, unde se afla palatul său (Erlande-Brandenburg 1993a, p. 336-340). 23 Azi în departamentul Vosges, în nord-estul Franţei. 24 Partea răsăriteană a bisericii a fost distrusă în 1944 şi refăcută după \911(Burnand 1989, p. 283-287). 25 Troescher 1953, p. 198.
