Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente: Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 4. (Satu Mare, 2007)
Obiective / Esettanulmányok / Case Studies - Mihaela Sanda Salontai: Restaurarea catedralei romano-catolice de la Alba Iulia dupăincendiul din 1277
149 Restaurarea catedralei de la Alba Iulia după incendiul din 1277 interior cu pietre şlefuite, cu excepţia părţii interioare a turnului. Care a fost în realitate volumul lucrărilor? O estimare a pagubelor produse de incendiul din 1277 este greu de făcut. Intr-un document din 1278 se relatează că „saşii din părţile Transilvaniei ... au ars în chip nelegiuit catedrala Fericitului Mihail şi au mistuit în flăcări pe arhidiaconii, canonicii, preoţii, clericii şi o mare mulţime de creştini ... şi au jefuit moaştele, crucile, potirele, odăjdiile preoţeşti... împreună cu cărţile şi cu alte lucruri sfinte ca şi tezaurul pomenitei biserici ...”14. Prin tradiţie, tezaurul catedralelor adăpostea obiectele de cult, raclele cu moaşte şi obiectele preţioase, fiindu-i rezervat un spaţiu redus, de regulă amplasat la etaj, fie în incinta canonicilor fie în interiorul bisericii15. Din text reiese că o altă parte devastată de incendiu a fost sacristia, care avea rol de vestiar al canonicilor, unde aceştia îşi păstrau veşmintele liturgice, cărţile şi obiectele de cult, iar amplasamentul ei era de regulă legat de incinta canonială şi de cor16. Teoretic, locul sacristiei ar fi fost pe una din laturile corului, la nord sau la sud, în funcţie de poziţia incintei canoniale faţă de biserică. La Alba Iulia, claustrul canonicilor se afla pe latura de sud, iar în istoriografie s-a admis că în secolul al XlII-lea sacristia era adăpostită în extinderea colateralei sudice, lipită de transept. într-un document referitor la o răzvrătire a saşilor din februarie 1308, se relatează că aceştia au pătruns în catedrală, fugărind clericii şi preoţii „până la zăbrelele altarului şi până în sacristie”17, ceea ce ar sugera că altarul era închis la vest, iar agresorii nu au putut intra în zona altarului, dar au ajuns în sacristie. Organizarea funcţională a catedralei înainte de Reformă nu este deocamdată lămurită, astfel încât nu ştim dacă închiderea altarului se afla în dreptul arcului triumfal sau în faţa transeptului, respectiv dacă accesul credincioşilor se limita la navă. Ipoteza unei eventuale închideri a părţii răsăritene cu zid sau lettner nu a fost confirmată de săpăturile arheologice efectuate până în prezent în interiorul catedralei18. Imaginea de astăzi a frontului sudic o datorăm restaurării doctrinare realizate la începutul secolului XX de István Möller, care a dat corpului extinderii de pe latura sudică actuala Volumetrie, prilej cu care au fost demolate şi compartimentările parazitare aferente, din interior19. Cele două travee ale presupusei vechi sacristii alcătuiesc un corp cu circa 1 m mai înalt 14 DIR, C. XIII, voi. II, p. 193-194. 15 Amplasarea tezaurului într-o încăpere situată la etaj, cu cât mai puţine ferestre, era o măsură de securitate, iar din raţiuni de prevenire a incendiilor s-a instituit din epoca romanică obiceiul ca sala de tezaur să fie boltită (Erlande-Brcmdenburg 1993a, p. 389-390). 16 Sacristia reprezenta o trecere obligatorie între viaţa din interiorul incintei canoniale şi locul comun de rugăciune din catedrală (Erlande-Brandenburg 1993a, p. 389). 17 DIR, C, XIV, voi. I, p. 113. 18 Heitel 1985, p. 215-231. 19 Vezi o imagine anterioară restaurării, reprodusă în: Entz 1958a, foto nr.166.
