Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Marosi Ernő: Megjegyzések a magyarországi romantika épülettipológiájához
27 secolului al 15-lea, ele au fost în mod sigur folosite şi aplicate începând cu secolul al 13-lea. La cap de listă, având valoarea cea mai ridicată de 100 de mărci de argint, sunt plasate mănăstirile familiare -monasterium- urmate de clădirile numite ad modum monasterii, după acestea sunt bisericile cu turnuri (cu siguranţă cu trei nave), care sunt urmate de clădirile cu două turnuri, cu un singur turn şi cele fără turn. Acest sistem a asigurat o varietate de formă suficientă să satisfacă pretenţiile de reprezentare ale nobilimii şi prin clădiri mai simple. Punctul de pornire al studiului îl constituie rezultatele săpăturilor arheologice din Ungaria, care demonstreză faptul că în multe localităţi, drept biserici nobiliare sau mănăstiri au servit biserici simple având dimensiunea unor biserici parohiale. Aceste biserici deserveau necesităţile nobiliare până ce s-au ridicat impunătoarele biserici ad modum monasterii. Acest fapt este demonstrat de urmele unei biserici mai mici, cu o singură navă, găsită sub biserica prepoziturii premonstratense din Zsámbék, precum şi de existenta unei biserici mai mici la Vértesszentkereszt, având o singură navă, construită înainte de ridicarea în secolul al 13-lea a bisericii mănăstirii benedictine. Biserica mănăstirii din Kâna din secolul al 12-lea a fost o clădire cu o singura navă, în fala absidei existând un cor transversal boltit. O arhitectură asemănătoare are şi biserica parohială din Tarnaszentmâria, la sud şi nord cu un cor dreptunghiular la nivelul criptei şi unul cu închidere semicirculară în partea superioară. Au fost descoperite ruine asemănătoare şi la biserica Sf. Cruce din Székesfehérvár. La Felsödörgicse, ceea ce nu corespunde transeptului ci părţii de sanctuar a bazilicilor cu două turnuri de răsărit, boltirea este în cruce. O înrudire cu acestea în ceea ce priveşte aranjarea spaţială prezintă şi biserica prepoziturii premonstratense din Bény, unde cele două capele ataşate la segmentul de sanctuar a singurei nave, realizează programul liturgic al bisericii cu trei abside a părţii de răsărit. O înrudire cu Bény prezintă biserica prepoziturii premonstratense din Jânoshida, ridicată în stil gotic. La majoritatea acestor spaţii liturgice simplificate li se asociază la apus corpuri de clădiri cu tribune şi două turnuri, asemănătoare bazilicilor cu trei nave, care au de asemenea variante simplificate cu un singur turn. O astfel de legătură există spre exemplu între bisericile din Karcsa şi Bodrogszentes.