Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Emődi Tamás: Cercetări efectuate la Biserica reformată din Săcuieni (jud. Bihor)
189 ne face să presupunem, că de facto a ajuns în mâinile autoritarului voievod al Transilvaniei, cel care înnăbuşise răzvrătirea lui Nicolae Geregye6. în socotelile de dijmă ale episcopului Benedict de Oradea din aceşti ani satul figurează cu dijma de 50 respectiv 57 capecii echivalentul a 600 respectiv 684 denari7. în 1294 regele Andrei III îi confiscă localitatea voievodului în urma oponenţei acestuia8 însă deodată cu supunerea ulterioară el îşi redobândeşte majoritatea domeniilor care ajung apoi în posesia fratelui său, Kopasz Borsa. Nu ştim în ce măsură a împărtăşit Săcuieniul soarta acestora, avem informaţii doar despre existenţa unui document din 1305 al capitlului din Oradea9 10 * 12 13 referitor la dreptul fiilor lui Dorog asupra pământului Zekelhyd. în 1317 regele Carol I emite o nouă donaţie1" referitoare la Săcuieni la cererea fiilor lui Petru fiul lui Dorog întărind şi privilegiul acordat de Ladislau IV. Acest document este reîntărit11 în 1323. în 1325 palatinul Filip întăreşte din nou dreptul de proprietate al familiei asupra satului'2 iar Carol I le reacordă şi dreptul asupra vămii din Săcuieni, mutată anterior la Olosig1’, recompensând printre altele ajutorul acordat de Ioachim, fiul lui Petru la recucerirea cetăţii Şinteului din mâinile lui Kopasz Borsa. De acum Săcuieniul rămâne în posesia neamului Gutkeled în tot cursul secolului al XIV-lea ca parte a domeniului Diosigului. Prin împărţirea unor moşii între membrii familiei Dorog din 133814 * satul cu vama sa le revin lui Petru Diószegi, vicecomite de Bihor (1333-1334)'' şi Ioachim Diószegi, judele cumanilor (1334)16, - ambii familiari ai tezaurarului Nekcsei Demeter - iar la sfârşitul secolului familiei Székelyhídi, descendentă din ramura de Egyedmonostor a neamului17. După stingerea acestei familii regele Sigismund donează în 1402 localitatea lui David fiul lui Martin de Albiş18, comite de Zvolen (Zólyom) şi Bihor (1393-1402 6 Jakubovich Emil, A váradi püspökség XIII századi tizedjegyzéke, în Magyar Nyelv, 1926, p. 300, 358; DIR, XIII, C, voi. II, nr. 381. 7 Jakubovich. ap. cit., p. 358. 8 Idem, p, 360. *’ Anjou-kori Oklevéltár, red. Kristó Gyula, voi. I, Budapest-Szeged, 1990, (în continuare Anj. Okit.) nr. 720. 10 Anj. Okit., IV, nr.656. "Anj. Okit., VW, nr. 630. 12 DIR. XIV, C, voi. II, nr. 307. 13 Anj O., II, p. 216-219; DIR, XIV, C, voi. II, nr. 346. 14 A Zichv és Vásonkeöi gróf Zichv-család idősb ágának okmánytára, voi. I, Pest, 1871, p. 530. ' Engel Pál, Magyarország világi archantológiája 1310-1457, Budapest, 1992, (litogr.) p.432. 16 Idein. 17 Jakó, op. cit., p. 355. 18 Bunyitay Vince, A váradi püspökség története, voi. III, Nagyvárad, 1884, p. 315 - Bunyitay citează două documente din arhiva familiei Keglevich datate în 8 ian. 1401 (acesta ar putea fi identic cu ZsO. II/1, nr. 888) şi 24 sept. 1402, ultima nepublicată în ZsO.,
