Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Corina Popa: Consideraţii privind arhitectura şi sculptura decorativă ale bisericii evanghelice din Richiş
168 Sebeş, ca şi de cele din Aţei, Bagaciu, Dîrlos şi Buzd prin alternanţa de profile convexe şi concave şi friza cu decor vegetal din zona capitelelor, ce evocă colonetele goticului timpuriu. Dar piesa de la Richiş se distanţează de ambele grupe. Ancadramentele bisericilor de oraş au profiluri continue şi sunt lipsite de timpane, iar bisericile de sat oferă o monotonă alternanţă A-B a profilelor, pe când la Richiş o savantă gradare a profilurilor pune în valoare trei arhivolte şi crează o expresie plastică particulară în armonie cu relieful înalt al decorului figurativ al timpanului. Deşi uşor decroşat faţă de faţada de vest, proporţiile portalului se armonizează cu silueta elegantă, înaltă şi îngustă a bisericii. Tridimensionalitatea figurilor ce alcătuiesc compoziţia Răstignirii se apropie de sculptura în lemn a epocii şi evocă apariţia stilului molatec în Transilvania, ca şi momentul în care sculptura gotică capătă o relativă independenţă faţă de arhitectură. Scena pare a se petrece într-un spaţiu din faţa timpanului. Decorul vegetal este identic cu cel din nava bisericii, deci ar putea fi opera unui decorator ce a lucrat în biserică şi a unui sculptor, poate dintre cei ce a lucrat la Sighişoara. Referindu-se la decorul arhitectural din bisericile din Sibiu, Aţei şi interiorul bisericii din Richiş, Marosi îl consideră ca derivat din formele întâlnite în corul bisericii din Schwäbisch-Gmünd, prezent la Freiburg, în Franconia, şi continuat în biserica Sf. Iacob din Levoca şi la Garamszentbenedek13. De fapt este un limbaj comun artei din regatul maghiar înainte de 1400 şi după acest an, prezent chiar şi la biserici ale ordinelor cerşetoare, cum este cea a franciscanilor din Bratislava sau chiar la palatul regal de la Visegrâd14 15. După 1400 când Viena devine un centru artistic activ, asemenea decoraţie vegetală în piatră se întâlneşte şi la biserica Sf. Ştefan1'. Literatura de specialitate încadrează unanim biserica din Richiş alături de cea de la Aţei ca aparţinând unui grup de monumente restrâns, derivat din bazilica bisericii Sf. Maria din Sibiu, şi caracterizat prin structura bazilicală cu transept, absentă din arhitectura religioasă a oraşelor transilvănene. în istoria arhitecturii gotice din Transilvania biserica de tip bazilical este considerată ca o reminiscenţă romanică-cisterciană în cazul Sibiului şi ca o soluţie puţin frecventă şi chiar demodată întrucât marile biserici de oraş sunt construcţii hală. De fapt numărul de bazilici existente între 1370-1450 îa întreaga Transilvanie şi mai ales în zona învecinată Richişului, în Scaunul Mediaş, este semnificativ. Până la 1450-1460 există bazilica din Mediaş, care a păstrat până azi peretele de nord, fără contraforturi al navei laterale de nord al vechii biserici, la Sighişoara a supravieţuit o bazilică până în anii 1480-1490 când corpul acesteia a fost înlocuit cu o hală trinavată, săpăturile arheologice de la Orăştie indică şi acolo un proiect de bazilică se pare abandonat, tot cu absidiole la capătul navelor 13 Marosi, op.cit. p. 454. 14 Marosi, op.cit. vol.II (Ilustatii), fig. 430, 432; fig. 413,416. 15 Renate Wagner -Rieger, Mittelalterliche Architektur in Österreich, Pölten, Wien 1991; Entz Géza, Die Pfarrkirchen von Klausenburg und Mühlbach in der zweiten Hälfte des 14 Jahrhunderts, Acta Históriáé Artium, Tom 30, 1984, p. 100.
