Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Echipa
parcă cioplite în granit, sunt paginile despre Kafka, Jaspers, Heidegger. Funcţia “conceptuală” a cuvintelor sfîrşeşte prin a trezi “rezonanţe afective” şi a ne învălui într-un halou emoţional. Iată un pasaj despre Heidegger în care recunoaştem virtuţi ale scrisului enescian: “Fie că utilizează concepte cu contururi vaporoase, fie că le supune la redimensionări, deturnări sau distorsiuni de semnificaţie, fie că substituie accepţiilor consacrate prin uz sensuri insolite, fie că înlocuieşte elucidarea conceptelor cu descifrarea etimologiilor verbale... Heidegger vrea să străpungă, cu obstinaţie, crusta superficială, voalată, degradată improprie a vocabulelor spre a surprinde şi asculta înţelesurile lor originare, pierdute şi date uitării...” (pag. 137). Uneori formulările au în centru o metaforă poetică (Kafka “acest grefier genial al magicului sfidează pe toată linia principiul raţiunii suficiente” - p. 89; “atitudinea lui Cioran faţă de limba franceză e aceea a unui bărbat care, după ce şi-a cheltuit cele mai nobile energii spre a seduce o femeie, e uşor deziluzionat după ce-a cucerit-o” - p. 160), cucerindu-ne prin plasticitate iar, alteori, fraza e alertă, propoziţii scurte, lucind ca şi cuţitul la purtător, gata de replică. întrun fel, ele premerg notaţiei acidulate din Intre două oceane. De fapt, capitolul “Călătorie de consum sau itinerar spiritual? “ din Ab urbe condita pare o introducere scrisă pentru... între două oceane. Ea dă seamă despre călătoria unui “om echilibrat”, de “român inteligent” (p. 21) care nu strînge “cu parcimonie de Harpagon toate detaliile, ci caută să subsumeze unei idei directoare, esenţiale, amănuntele...”. Deci nu ca un cronograf ci en philosophe, spre “a se regăsi mai adînc” (p. 22). De altfel, R. Enescu analizează diferenţele dintre “Jurnalele de călătorie” ale poeţilor (care “ se proiectează pe sine în peisajul străin”), prozatorilor (care sunt “prea concreţi, se fixează pe detalii şi anecdotă”) luîndu-şi ca model pe Alexander von Humboldt (Privelişti din Cordilieri), jurnalele eseiştilor care, prin “statutul lor hibrid” sunt nişte “caiofili ai ideii” şi extrag din peisaj sensurile _______E________ ideale. Că este aşa se poate vedea în felul în care autorul surprinde şi vede America fiind “un fel de rezumat, un fel de expresie abreviată a întregului glob terestru”. Fără a cădea în extaz în faţa rezonanţei m itologice, geografice (Canionul, Rio Colorado) şi economice (San Francisco, Boston, New York), fără a înfiera distanţa dintre civilizaţia europeană şi cea americană, dar surprinzîndu-i şi demontîndu-i modurile alienării, autorul rămîne la formula paradoxului - singura prin care, crede el, ne poate reda /relata/ împărtăşi acest continent: “Hotărît lucru, America e o ţară a tuturor paradoxurilor!”. Referinţe: în volume: Zaciu, M., Papahagi, M., Sasu, A. - Dicţionarul Scriitorilor Români, D-L, (fişă semnată de Doina Uricaru), Ed. Fundaţiei Culturale Române, Buc. 1998, pg. 235-237; Manu, Emil - Eseu despre generaţia războiului, Ed. C.R., 1978, pag. 181,323. în presă: Maxim, 1. - în Luceafărul, nr. 37, 1967; Crohmălniceanu, Ov. S. - Franz Kafka, în România literară, nr. 5,7 nov. 1968; Iorgulescu, M. - în România literară, nr. 43, 1973; Dobrescu, Al. - în Convorbiri literare, nr. 20, 1973; Guţan, 1. - în Transilvania, nr. 5,1974; Duicu, S. - în Vatra, nr. 5, 1974; Masă rotundă - Critică şi valoare (participă: D.R. Popes-86
