Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Echipa

şi tehnicii. Ca psihiatru a analizat fenomenul creativ şi, mai ales, impactul artei asupra personalităţii umane. Astfel, limbajul devine pentru medic de o importanţă crucială: el pune în corespondenţă ozomorfisme biopsihice a căror analiză poate duce la o terapie mai rapidă. în Dialogul medic-bolnav V. Enătescu conturează un domeniu nou, al “patologiei comunicării şi comportamentului”. Fără să demitizeze subconştientul (termenii ffeudieni sunt eludaţi din cauza “speculaţiilor cu caracter plastic imaginativ”) autorul consideră că “puterea sugestivă a plasticităţii exprimării nu este un argument pentru ştiinţa propriu-zisă” (pag.35). Comunicarea nu este numai un mijloc de reflectare a realităţii, a experienţei în plan psihic: “baia de limbaj” este capitală pentru om deoarece are un rol de transmiţător “al tezaurului socio-cultural”, precum şi al noilor experienţe şi cuceriri ale gîndirii. Teoretizarea acestui “nou domeniu" se conturează deplin în Comunicarea extraverbală. Scopul este realizarea diagnosticului pe baza comunicării bolnavului utilizînd însă modele oferite de studiul comunicării şi, mai ales, centrat pe “fenomenele comunicării nonverbale”. Lucrarea impune prin caracterul ştiinţific aplicat: este structurată pe trei paliere sistemice - repere teoretice, experimentul, domeniul aplicativ. Argumentele autorului urmăresc punerea la punct a metodei de cercetare pe baza principiilor fizicomatematice, tehnico-elementare de obiectivizare şi informatizare, de prelucrare pe calculator. Nu lipsesc fişele de investigare şi conturarea aplicaţiilor în ramuri medicale. Cu această lucrare, V. Enătescu statuează, de fapt, un prim tratat de medicină a comunicării extraverbale şi perspectivele pe care le poate aduce în domenii precum: lingvistica, psihologistica, pedagogia, antropologia, ergonomia, matematica, tehnica de calcul, robotica.

în plan literar analiza comunicării extraverbale deschide “accesul spre interpretarea personalităţii creatoare” şi a momentului creator. Ea poate fi revelatoare pentru arta dramatică, pentru tehnicile de

interpretare, deoarece relaţia artistului cu publicul are la bază elemente - cheie (gestica, mimica, pantomima, fondul sonor) în cercetarea comunicării extraverbale. Această metodă/sistem de analiză a comunicării, ne asigură psihiatrul V. Enătescu, nu exclude însă şi nu poate suplini creaţia artistică ci “oferă şansa evitării erorilor de interpretare” sau poate inspira “modelul pe care să şi-l creeze artistul în raport cu structura şi posibilităţile sale de interpretare” (pag. 355).

*

Virgil Enătescu a publicat şi un volum de proză scurtă... Debut întîrziat, la propriu şi la figurat. Povestirile trădează o nevoie de comunicare (refulare?) de a împărtăşi cu bonomie evenimente (Amintiri cu jocuri întrerupte, Admiterea, Mama şoferului), impresii (de călătorie din Olanda, Germania). Autorul nu pune de loc la treabă "medicul psihiatru", nu face introspecţii, fişe clinice ale personajelor: se mulţumeşte cu un refugiu, adesea moralizator, într-o ironie blîndă (Rămîn îndatorat, Genul de proză foarte scurtă) sau într-o compasiune dulceag-sentimentală pentru animale (Condamnat la moarte, calul; O prietenie trădată).

_______E________

ENESCU, Radu____________

Eseist, critic literar.

S-a născut la 12 iulie 1925, la Satu Mare.

Despre Satu Mare R. Enescu spune:

83