Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Afirmarea - pagini literare sătmărene

rea propriei identităţi, despre efortul uriaş de-a transforma poezia în “aripă de lumină” cu care poetul fără trup străbate printre oameni. Ceea ce trăieşte este “impresia” unui illo tempore încremenit, la care se întoarce mereu, precum Anteu să-şi recapete puterile: “M-am ascuns în trupul memoriei” (Amăgire şi dezamăgire). Sau, cum atît de sugestiv clamează acest poem: “îmi văd iarăşi chipul/ în impresia cutare şi cutare...” al cărui “nucleu” este Copilul dinainte de frîngerea aripilor: “un copil mereu reluat” ca imagine autoreferenţială.

Nici un vaiet în aceste poeme, nici un plîns - ci o nemărginită dragoste de viaţă şi de oameni: “Căci dragostea este egală/ cu energia Universului,/ este însăşi esenţa ei."

Ce putere de-a transforma totul în cîntec!

Referinţe critice:

Stoian, Nicolae - în Flacăra, 25 aug. 1977; Zotta, Alexandru - Iniţiativă lăudabilă, înTribuna, nr. 31,3 aug. 1978, pag. 3; Sălăjan, Dorin - Semnal, în Flacăra, anul XXXVIII, nr. 42 (1791), 20 oct. 1989; Munteanu, Romul - Poezia trăirii, poezia cuvintelor, în Flacăra, anul XXXVIII, nr. 50 (1799) 15 dec. 1989; Pop, G. (George Vulturescu) - loan Bran - poetul “stărilor tranzitive”, în Poesis, nr. 1, 1990, pag. 13; Munteanu, Comei - Cronică literară, Catarge frînte, în Solstiţiu, Satu Mare, nr. 5/8 febr. 1990; Suciu, Ovidiu - loan Bran, un răstignit pe cuvinte, în Poesis, nr. 7-8 (26-27), anul III, 1992; Dorian, Gellu - Dragostea este egală cu lumina universului, în Tineri poeţi români de dincolo de Styx, Ed. Timpul, pag. 29-39, 1998, Iaşi.

Opinii:

“Poezia lui loan Bran nu este stridentă, nu înregistrează nici un fel de forme ale patosului excesiv şi, mai ales, nu cultivă retorica suferinţei. Secretar al spiritului său, ţintuit de un corp efemer şi suferind, scriitorul măsoară viaţa cu un calm tipic ţărănesc, deţinut de oamenii ce s-au familiarizat cu sfîrşitul...”

Romul Munteanu

“Se observă limpede o interferenţă de stări poetice sufleteşti şi analitice, reci, din

combinaţia cărora iese poezia densă şi de efect, de o originalitate necăutată, ci mai curind narativă, şlefuită de largul orizont estetic acumulat de poet.”

Gellu Dorian

“Interogaţia care-şi face loc printre rîndurile poemelor, însoţită cel mai adesea de o supoziţie, apare ca o poartă deschisă spre lumina din cîntec. Ca o recuzită lirică, e o formulă de cochetărie a sinelui cu propria-i zămislire poetică, fără clauza mărginirii meditaţiei...”

Comei Munteanu

BRAN, Petru

Poet, dascăl, apărător al bisericii şi învăţămîntului românesc în ţinuturile sătmarului.

S-a născut în localitatea Tohat, judeţul Sălaj, în anul 1821.

Studii de pedagogie şi teologie la Baia Mare, Cluj, Blaj. Este hirotonisit preot în anul 1846. Funcţionează în parohia Hidig (comitatul Sălajului) iar din 1850 se transferă în judeţul nostru, întîi la Craidorolţ iar apoi, din 1857, devine protopop al Sătmarului.

în 1859 este numit profesor de limba română laGimnaziuIromano-catolicregal din Satu Mare. între anii 1862-1869 luptă pentru crearea unei catedre de limba şi literatura română pentru elevii români (aprobată la 31 decembrie 1862). Fondează la liceul sătmărean“Societatea de lectură a elevilor români”, creează o bibliotecă