Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Anexe, I

Anexe

Şi tu, omule ingrate, vei persista’n

nesimţire.

3.

Lăudăm cu uşurinţă timpuri vechi,

încărunţite,

Dar prezentul ne întinde câmp de fapte, de

merite.

4.

Fă’ndămână cât se cere fratelui lovit de

soarte

Şi răsplată însutită căpăta-vei după moarte.

5.

Mare vină face, care tace ce-ar fi de vorbit

Dar mai mare care spune, ce-ar fi fost de

tăinuit.

6.

Nu-i sărac care nu are mii şi sute’n

posesiune,

Ci sgârcitul, care face din avere profesiune.

7.

Trece iama şi natura amorţită a re’nviat,

Când Românul se deşteaptă este leu

înfricoşat.

8.

Pierde bani şi avuţie, pierde tot ce ai în lume

N’ai pierdit nimic, decumva păstratu ţi-ai

bunul nume.

9.

Care mâncă să trăiască şi trăeşte ca să moară

Nu merită el vieaţa - în mormânt de viu

coboară.

10.

Nu-i mai mare nebunie decât setea de

onoare,

Când virtuţilor măreţe nu le dai nici o

valoare.

11.

Cunoştinţele diverse sunt ca florile

frumoase

Folosite ‘ţelepţeşte ne aduc fructe mănoase.

12.

Vrei vieaţă conjugală fericită, cu plăcere? Ia-ţi soţie după tine, nu căta la rang, avere.

13.

Fie-ţi când vorbeşti în public toată vorba

rumegată

Nu eşti gata? taci - tăcerea nu-ţi va strica

niciodată.

14.

Timpul toate ce există pe încet le nimiceşte, Marmura şi diamantul ca şi praful le

sdrobeşte.

15.

învăţatul ce petrece între muze cu plăcere Nu-şi va aduna comoară, nu va strânge’n

veci avere.

16.

Cel ce are suferinţe şi necazuri multe, grele,

E consult să mai şi râdă câteodată printre « ele.

17.

Bradul sfâşiat de fulger înc’odată

înverzeşte,

Românimea deşteptată are zile şi’nfloreşte.

18.

Număraţi nisipul, iarba, frunza codri lor

bătrâni

Şi veţi şti cât suferiră virtuoşii de Români.

19.

Mulţi se’ncearcă să găsească ce aduce

fericire?

Doar averea? - nu, ci simpla şi modesta

‘ndestulire.

20.

După iama rece vine primăvara înflorită - După suferinţe grele mântuirea cea dorită.

Albina şi păianjenul

Pe-o floare desvoltată, pe sânul ei frumos, Se puseră deodată, Păianjenul moros Şi-albina iubitoare De flori mirositoare.

Şi după-a sa natură Păianjenul venin, Albina miere fură Din desvălitul sân. Iar floarea nepăţită Se uita, sta uimită.

273