Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Solstiţiu

în 33 de “trepte pentru Judecata deApoi” cu subtitiluri pe măsura fervorii credinţei: Spiritul luminos, Sufletul fiinţei umane, Desăvîrşirea prin iubire, Dor înveşnicit în noi.

Sunt mici psalmi care caută ardoarea cerească relevînd nu atît îndoieli şi frămîntări metafizice cît grija că poetul nu este vrednic de a purta celedouă poveri: “Osînde grele:prima-i poezia,/Apoi muzica să-mi dea bucuria/ Lumii...” (13). Semnificaţia centrului Bisericii Greco-Catolice, Blajul, marii dascăli şi corifei ardeleni, nu mai este istorică ci sacrosantă. Prin aceste sonete-ode V. Speranţa reia tradiţia poeţilor din Ardeal (şi din ţinuturile sătmarului: Constantin Alpini, Petru Bran, Iustin Popfiu) de a dedica vibrante omagii personalităţilor clericale româneşti: “îngenunchem la Blaj cu suflet smerit/ Sfinţii Micu, Şincai, Maior mă privesc....” (Prolog).

*

Referinţe critice:

Ghiur, Ion - Speranţa şi zona de dor a cuvîntului, în Cronica sătmărcană, 8

iunie, 1986; Pecican, Ovidiu - Dorurile cîntecului de cuc, în Familia, anul 25 (125), nr. 3 (283), martie, 1989; Ulici, Laurenţiu - Literatura română contemporană, 1, promoţia ’70, pag. 310-311; Ed. Eminescu, Bucureşti, 1995; Vulturescu, George - In memóriám: V. Speranţa, în Poesis, nr.4-5 (76-77), 1996, pag. 16; Buzaşi, Ion - O carte de versuri dedicată Blajului şi Bisericii Sale, în Unirea, publicaţie a Mitropoliei Române Unite cu Roma, Blaj, 1998, serie nouă, anul IX, nr. 1 (78) ian., pag. 5; Stăniloaie, Dumitru - Cuvînt înainte, în Viaţa Românească, iulie-aug., nr.7-8,1996.

Opinii:

“Avea ceva copilăresc în toate proiectele sale din care, nu de puţine ori, se alegea praful. Disciplina lui aparentă, de ardelean cu rădăcini vechi, era sabotată de dezordinea savuroasă a unui spirit profund risipitor. îmi perora despre cum va ajunge bogat şi îmi va arăta în acelaşi timp gaura din talpa pantofilor. Avea o casă unde puteai

____s_____

călca doar pe margini,j>e lîngă pereţi, altfel riscai să cază în gol. în mijlocul camerei, ca avertisment, era plin de cărţi deschise. Aşa l-am lăsat şi pe Vasile: ca pe o carte deschisă. Cu vise multe, cu vestea unui nou turnir prin Insulele Canare, cu paharul de vin roşu ciocnit în speranţa revederii...” Radu Călin Cristea

“Ciclul Dor de dor trădează spaţiul de origine al poetului, Ţara Oaşului, cu versuri în ritmul şi tiparele melosului popular: “La fiinţă-i părere/ Nu se ştie, nu se cere./ Porunceşte-mi dorule/ Mă supun stăpînule...”

Ion Ghiur

STRAVA, Valentin

Poet. S-a născut (numele adevărat Gavril Pop) la 13 noiembrie 1907 în localitatea Hotoan, lîngă Cărei.

Studiile primare în satul său natal; liceul în Satu Mare (“M. Eminescu”) pe care-1 întrerupe din lipsa mijloacelor băneşti. Urmează, la Cluj, Şcoala de poduri şi şosele. Din 1927 figurează ca salariat al Municipalităţii Cluj. Aici va redacta, între 1934-38, Buletinul Oficial al Municipiului Cluj.

Activitatea literară: Numele lui V. Strava figurează în pleiada boemei clujene de după Unire. în 1928 este alături de membrii primului cenaclu tineresc din Cluj (I. Meţiu, Ion Th. Ilea, M. R. Paraschivescu, I. Popa, sătmăreanul Petre I.Nistor) devenit ulterior Asociaţia Scriitorilor

223