Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Revista catolică

Lansare de carte la Satu Mare:

R.S.Ruba şi soţia, Dan-Silviu Boerescu, Al. Pintescu, D.Păcuraru, G.Vulturescu şi Horia Nicola Ursu

____________________________________________________________

traumele unei biografii agresate de social, bizarul şi solemnul istoriei.

Nicidecum nu sîntem în faţa unei mărturisiri biografice (deşi foloseşte acest unghi: “Mărturisim/ despre ce?/ despre alţii asemenea nouă/ care însă nu scriu/ egali cu rpopriile lor închipuiri/ căci pentru a visa/ e nevoie de cel puţin un corp care să doarmă...”; Lotul Martor) ci a unei subminări a autenticităţii discursului poetic. Această “marcă” a scrisului lui R.S. Ruba - biografism între o tandreţe a cotidianului (...’’Afară din oraş mă simt minunat/ căci nu prin cîmpie pedalez/ ci prin curentul vorbirii ei...”; Doi pe bicicletă) şi subminări ironice (“Eu/ om de paie pus acolo/ să mascheze trecerea timpului/ mai întorc o filă./ Răsfoiesc...”; La farmecul dimineţii) - îl face să fie revendicat şi de optzecişti şi de nouăzecişti.

*

Prozatorul R.S. Ruba dublează, în Contrabanda memoriei, motive ale poeziei sale: memoria, profesorul şi clasa, cecitatea, parodia istoriei, dialogizarea discursului. Incipitul povestirilor este tăiat direct, cu vigoare (“O încasasem. Mă preluase ca din zbor însuşi îndrumătorul detaşamentului de pionieri...” - în Rusia veche, ogorul; “ - Vine! - tresări Marius, dezlipindu-şi urechea de uşă şi, în loc să învîrtă cheia în broască, se refugie în cealaltă parte a sălii de clasă...” - Cu forţa la Lope de Vega), portretele “se leagă” cu repeziciune din cîteva linii. Antroponimia poreclelor nu minimalizează personajul ci se adaugă lui ca o aură: Floarea Nodului,

ZolyAmericanu, Jambaleu, Trandafirescu- Purpuriş. Ludicul nu mai e o stare a lumii, ca în poezie, ci, o aşezare în limbaj (pasta istoriei se ţese în jurul efectelor de pronunţare în limba maghiară - română - engleză a personajelor) care accentuează nu ridicolul ci strîmba aşezare în soartă a individului.

Prin topos, povestirile se situează întrun cadru predilect ardelenesc - cîmpia de Nord a sătmarului, din jurul Socondului: drumul cu decovilul “Suzana”, icoana făcătoare de minuni, primele proiecţii cinematografice, întoarcerea prizonierilor din război. La o ţară, America, este povestea multor ţărani din ţinuturile sătmărene.care au plecat în America pentru a cîştiga bani cu care să-şi cumpere pămînt. Baladescul ei, oricît de modem tratat, nu dispare. în fond, R.S. Ruba este un neorealist la care pecetea ardelenească nu se reduce la “culoarea” regionalismelor din limbaj ci transpare în structură, în tipologia personajelor.

Nici planul inserţiei fantasticului nu ţine de o de-obiectivizare a realităţii (de efect postmodern în poezie), ci de un ethos transilvan, de miraculosul locului: raza strecurată prin crăpăturile vagonului (în Pantofii), “nunta strâgilor” şi căţeaua albă (din La o ţară, America). Povestirea se lasă contaminată de această vrajă, autorul controlînd discret, efectul de “dezminunare” al textului din spatele unui “contor”

193