Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Mustul care se limpezeşte
tăcere” care ar presupune antinom ii, sfîşieri transele poetului, tensiunea “tăcerilor”, sunt controlate de un prea bun simţal măsurii. Digresiunile despre “singurătatea scrisului”, “tăcere”, sunt un fundal pe care flăcările tensiunilorinterioare se proiectează, mai mult ca arabescuri decit ca mistuiri, scoţînd în evidenţăo pronunţată natură contemplaţi vă: casa este tapisată cu "felii de tăcere”, maşina de scris ascultă poemele de amor într-o “tăcere metalică” în care se aud “larvele tăcerii”. Nu e atît evidenţa unui motiv cît o anal itică, unnarcisism al scriiturii care se vrea oglindă a lumii. Revolta, încordarea, sunt mereu sublimate într-o metaforă care poate, prin magia ei, să facă posibilă convieţuirea “ochi în ochi cu singurătatea” sau convieţuirea cu strigătul ca şi cu o fiinţă născută din tine însuţi: “pereţii protejează cu maternă căldură strigătul viu” (în fiecare noapte). Verbele sínt dinamice, au voluptatea împerecherilor de cocori (“ne rostogol im ca merele coapte”, “floarea de agave se prăbuşeşte în braţele tale”) dar şi sugestia acută a disoluţiei, a eroziunii timpului, cu nisipul care “înghite urmele paşilor” şi imagini ale trecutului care“sedezintegrează”. Trăieşte doar ceea ce poate fi văzut, exprimat. De aceea există o guvernare a ochiului în acest spaţiu, povara transcendentală a unei priviri: “retina memoriei”. Există astfel “rădăcini ale privirii”, femeia iubită “eşuează pe retina aceasta”, poetul vieţuieşte “ochi în ochi cu singurătatea”. Se vorbeşte de “daltă de lumină”, “incisivii privirii” (Spaţiul - povară uşoară) de care poetul/perechea de îndrăgostiţi doreşte să scape, să evadeze “spre o planetă din altă plasmă decît cele supuse ochiului”, “întrun punct necălcat de ochi” unde, probabil există acea “magmă inoxidabilă” pentru noi alcătuiri, care se vor putea smulge clipei, deci dezintegrării. De aici reacţii împotriva “oglinzilor strîmbe” (Coşmar vechi) care ne pîndesc ca nişte ochi vorace (“oglinda aceasta ca un och i deschis”) şi ne “absorb în volbura lor”. Unde vom fi vieţuind, pare a fi întrebarea, de unde vom fi izgoniţi: din “oglinda veacului sau din oglinda clipei, din proprii ochi?”. Ceva ne rămîne totuşi al nostru, clipa: “din oglinzile clipei nu vom _______N________ fi izgoniţi” (în oglinzile clipei). Elegia se construieşte pe o prudenţă a interogaţiei, autorului plăcîndu-i refugiul într-o "imunitate" care refuză forarea în adînc: "sunt imun la cârtiţele de fier strălucitor/care sapă-n cuvinte negre galerii" (Imun). E, aici, o tăcere care-şi surdinizează, mereu, murmurul obstinînd arămîneun mir pe răni: "tăcerea ne-acoperă cu linişti elizee/ cum ar cădea un pansament di vin/întins pe răni de căile lactee" (Ninge). Autorul preferă stările de continuitatea languroasă ("voi scrie-n jurnal voi uita sau îmi voi aminti într-o seară"; Ultima elegie) deşi are certe predispoziţii pentruamînuipumnalulgreu de cornalină al investigaţiilor "prin oglinzi sfărmate". Elegia sa se salvează prin persuasiunea sugestiei plastice ("strugurii albaştri lăcrimează în vii/ parcă în sferele lor ar plânge câte un om", p. 42), conturînd o "biografie" a unui damnat refugiat în ornament: "parcă-aş fi un stâlp calcinat pe-o colină/ sub greutatea văzduhului etern" (Deşert). E o "biografie" a unei tensiuni mereu "controlate", sublimată în metafora scribului benedictin care-şi înnăbuşăarderea într-o "lentă carbonizare" - de fapt o retragere ("frunze retrăgîndu-se-n muguri/ crengi retrăgîndu-se-n trunchi", p. 100) suportată nu ca o disperare ci parcursă ca un ceremonial sau ca pe o "altă cale spre nemurire": "ci nu voi înceta să-ntorc privirea/ mutîndu-mă-n supremul stîlp de sare" (Solitar). Referinţe critice Sălăjan, Dorin, loan Nistor, în umbra ipotezei, în “Flacăra” nr.40 (1789) 6 oct. 1989, pag. 11; Munteanu, Cornel, loan Nistor, în umbra ipotezei, în “Familia”, nr. 10, oct. 1989, pag.4; V ulturescu, George, loan Nistor, în umbra ipotezei, în “Cronica sătmăreană”, nr. 6176, 15 oct. 1989, pag. 2; Ţion, Al., Secvenţe critice, (loan Nistor, în umbra ipotezei) etc., în Astra, nr.l 1 (218), nov. 1989, pag. J3; Silvan, Paul Emanuel, loan Nistor, în umbra ipotezei, în Solstiţiu, nr.2, 18 ian. 1990, pag.2-3; Antonescu, Nae, loan Nistor, In umbra ipotezei, în Viaţa românească, nr.4, apr. 1990, pag. 127-128; 152
