Grigorescu, Felicia: Forme de artă în cimitire evreieşti din nord-vestul Romaniei (Satu Mare, 2013)

III. Piatra funerară. Forme de manifestare artistică în cimitirele iudaice din Nord-Vestul României

2. Tipul de piatră funerară „obelisc“ (I.A.l.b.) Acest tip de piatră funerară este cel mai des întâlnit sub forma de trunchi de piramidă, cu baza pătrată sau dreptunghiulară şi vârful ascuţit (Fig. 15). Există şi exemplare de formă prismă triunghiulară (Fig. 16). In cazul acestui tip de piatră funerară proporţiile se schimbă, ele fiind undeva în jurul raportului 5/1. Acest tip de monument este frecvent în marile cimitire evreieşti urbane unde ajunge la dimensiuni impresionante, dar rare şi modeste în cimitirele rurale mai mici. Nu au decor decât foarte rar, o incizie discretă reprezentând cel mai frecvent un pom al vieţii, iar epitaful lapidar, este situat pe faţa orientată spre răsărit. Dimensiunile lor sunt foarte variate, de la cele mai modeste cu înălţimea de un metru şi baza de 25-30 de cm, până la cele de peste 5 metri înălţime. Ating aceste din urmă dimensiuni în cimitirele urbane, când aparţin unor conducători ai comunităţii sau sacerdoţilor. Când sunt de dimensiuni mari, materialul din care se execută este marmura neagră. în aceste din urmă cazuri se constată o tendinţă de aplatizare a formei, crescând mai mult înălţimea şi lăţimea lor, mai puţin grosimea pietrei, ceea ce le apropie şi de formele rectangulare (I.A.2.C.). Şi în cazul acestui tip de monument, se pot evidenţia mai multe tendinţe în dezvoltarea formei. Cele de dimensiuni reduse au suprafeţele netede şi sunt confecţionate din materiale mai puţin preţioase. Cu cât creşte dimensiunea lor, apar ruperi în suprafeţe, forma este secţionată de numeroase brâie profilate sau concave (Fig. 17). La unele monumente apar ataşate lateral nişte aripioare profilate descrescător. Aceste aripioare pot fi dezvoltate şi în sens invers, adică scobite în corpul monumentului (Fig. 18). Acest tip de monument are soclul confecţionat din acelaşi material preţios şi prelucrat cu acelaşi rafinament ca şi corpul pietrei. Aceste forme dezvoltate mult pe înălţime se caracterizează prin maiestuozitate şi sobrietate şi le regăsim şi în cimitirele creştine. Dacă formelor mai modeste descrise anterior li se potrivea nominarea de piatră funerară sau tombală, prezenţa obeliscurilor urbane de mari dimensiuni ar cere mai mult nominarea de monument funerar (asemeni diferenţierii făcute de neologi nominării sinagogă-templu). 34 Fig. 15. Tip obelisc cu baza pătrată Fig. 16. Tip obelisc cu baza triunghiulară

Next

/
Thumbnails
Contents